OPSPI a publicat anunţurile de vânzare a creanţelor AVAS şi Electrica asupra OLTCHIM Săptămâna trecută, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a dat publicităţii anunţul cu privire la vânzarea creanţei pe care o deţine asupra SC Oltchim SA. Creanţa supusă vânzării...
• Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei: Am vândut 12 caiete de sarcini pentru privatizarea Oltchim Premierul Victor Ponta l-a întrebat, miercuri, pe ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, care este situaţia în cazul privatizării Oltchim în condiţiile în care licitaţia va avea loc pe 18 septembrie. "Problema Oltchim, domnule ministru, ceasul merge", s-a adresat...
Radu Olaru este noul director al Oltchim Noul director al SC Oltchim este, începând de miercuri, Radu Olaru, director adjunct al societăţii în timpul conducerii lui Constantin Roibu. Radu Olaru nu a făcut nici o declaraţie înaintea şedinţei cu salariaţii. Și astăzi s-au strâns aproximativ 200 de angajaţi în faţa...
Promoţiile lunii septembrie la Biroul de Asistenţă şi Consultanţă pentru agenţii economici Numai in luna SEPTEMBRIE puteti beneficia de tarife reduse pentru urmatoarele servicii prestate de Biroul de Asistenta si Consultanta: înfiintare societati comeriale (SRL, SNC, SA) ÔÇô TARIF unic 150 lei (tariful include întocmirea actului constitutiv, formularistica, intocmirea declaratiilor pe...
• Vulpescu despre Oltchim: Demisia lui Constantin Roibu vine după foarte multe încercări eşuate de a reabilita compania Constantin Roibu a demisionat de la conducerea combinatului Oltchim, împreună cu mai mulţi directori. Plecarea întregii echipe manageriale a fost solicitată de şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării, Remus Vulpescu. În exclusivitate la...
• Demisii în bloc la cobinatul chimic 16 directori de la OLTCHIM au renunţat la funcţii, în semn de solidaritate cu Roibu După cum s-a mai consemant, marţi, 4 septembrie 2012, Constantin Roibu şi-a prezentat demisia (renunţarea la mandat) începând cu data de 5 septembrie 2012, din calitatea de membru al...
Oltchim, privatizarea de care depinde soarta unui oraş Privatizarea Oltchim a intrat în linie dreaptă, dar incertitudinile persistă în jurul celei mai importante privatizări din ultimii ani, mai ales că în trecut s-a mai întâmplat ca privatizarea celui mai mare combinat chimic al ţării să se poticnească înainte de final....
• Iniţiativa legislativă a parlamentarilor vâlceni a fost respinsă în comisii Propunerea privind fuziunea CET Govora cu exploatările miniere Berbeşti-Alunu va cădea la votul Senatului În primăvara acestui an, aproape toţi parlamentarii de Vâlcea (cu excepţia deputatului Vasile Bleotu) au depus la Camera Deputaţilor şi Senat o propunere legislativă privind transferul...
• Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie: “Acumularea de către Oltchim a unor datorii uriaşe este o consecinţă a unei politici manageriale greşite” Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea să rămână fără energie electrică, după ce a primit recent un ultimatum de la furnizorul de energie “Electrica...
Acţionarul SIF Moldova vrea să schimbe administratorul unic de la Fabrica de Aţă Luminiţa Tiru, administratorul unic de la Favil SA Râmnicu Vâlcea (Fabrica de Aţă), a semnat zilele trecute decizia de convocare a şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor, pentru data de 7 septembrie 2012. Convocarea şedinţei acţionarilor...