Muncitorii de la Oltchim cer cu disperare ajutorul autorităţilor• Peste 2.000 de angajaţi la Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat în faţa prefecturii • Industria chimică din România, pusă în pericol chiar de către de stat Peste 2.200 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, marţi, timp de două...
Administratorul special al Oltchim, Bogdan Nicolae Stanescu, a decis numirea lui Mihail Talpasanu (60 ani) in functia de director general al societatii, se arata intr-un comunicat transmis BVB. Pana la aceasta numire, Talpasanu a detinut functia de director general adjunct in cadrul companiei. Acesta il inlocuieste pe Mihai Balan...
Pentru Luminiţa Elena Burtis segmentul vânzării materialelor de construcţii constituie o prioritate    „Vor fi creşteri substanţiale de preţuri la toată gama materialelor de construcţii datorită în principal creşterii tarifelor la energie. Cu toate acestea producătorii şi distribuitorii, cum este şi cazul meu, facem eforturi pentru o stabilizare în domeniu“,...
Remus Borza administrează insolvenţa Oltchim, prin asociatul său, avocatul Gheorghe Piperea Combinatul Oltchim a intrat în insolvenţă. Decizia a fost luată joi în Consiliul de Administraţie al societăţii. Sindicatele au fost de acord cu această măsură, însă au venit la negocieri cu o serie de condiţii. Dacă solicitările lor nu...
• În primele nouă luni din 2011,Exporturile firmelor din Vâlcea au totalizat 370 milioane de euroConform ultimelor date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Vâlcea, în primele nouă luni din 2011, s-a realizat un nivel al exporturilor de mărfuri de peste 370 milioane de euro, dar cel mai mare nivel...
Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte CA al Oltchim Secretarul de stat în MECMA Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim, poziţie pe care a fost numit provizoriu la finele lunii iulie, invocând motive de incompatibilitate. "Consiliul de Administraţie a luat act...
Ministerul Educaţiei şi Ion Cîlea bagă în faliment firma CONEXVIL • Mai marii judeţului s-au văzut cu sacii în căruţă şi acum tărăgănează plata lucrărilor efectuate. Datorită indolenţei manifestată de autorităţi una dintre cele mai mari firme de construcţii din Vâlcea ar putea intra în faliment, iar sute...
Angajaţii de la Oltchim cer să li se prezinte planul de reorganizare • În timpul protestelor, de marţi, circa 200 de angajaţi au intrat în Pavilionul Administrativ şi l-au scos pe liderul sindical Mihai Diculoiu dintr-o şedinţă cu directorul combinatului, deoarece nu îi reprezintă, nu i-a ajutat şi a fost...
  Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice reaminteşte că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 85/04.02.2014, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementată de dispoziţiile art. 27-28 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul...
PLANUL B pentru OLTCHIM • Cu cine negociază guvernul "SINGURA SOLUȚIE" pentru SALVAREA pe termen scurt a combinatului Pe termen scurt singura soluţie pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea este un nou împrumut, de tip sindicalizat, cu "rang preferenţial", din partea mai multor bănci comerciale, pe care combinatul să îl utilizeze pentru repornirea...