Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 septembrie 2019, a aprobat proiectul „Lucrări de întreținere și reparaţii curente a infrastructurii rutiere din municipiul Râmnicu Vâlcea”, derulat şi finanţat prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii Locale, în valoare 13.411.904 lei (2,85 milioane de...
  Primăria Râmnicu Vâlcea se va implica în noul proiect de înfiinţare a unei centrale pe gaze în cogenerare, de înaltă eficienţă, care urmează să asigure, pentru următoarele trei decenii, termoficarea municipiului, precum şi furnizarea utilităţilor necesare unităţilor de producţie de pe Platforma Chimică. Colaborarea a fost decisă în urma...
  Începând de joi, 26 septembrie, cartierul Nord se poate mândri cu încă un loc de joacă modernizat - cel realizat în spatele blocului 116 aflat la intersecţia străzilor Matei Basarab şi Mărăşeşti. Prin lucrările realizate suprafaţa s-a mărit de la 90 la 200 mp, iar pe lângă modernizarea locului...
  Vineri, 27 septembrie 2019, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba colaborarea Municipiului Râmnicu Vâlcea cu Federaţia Română de Pescuit Sportiv în vederea organizării în municipiul Râmnicu Vâlcea a Campionatului Naţional de Pescuit Sportiv, probele pescuit sportiv staţionar şi pescuit la feeder în luna octombrie 2019. Primăria va...
  Astăzi, am dat startul lucrărilor pe un drum județean care traversează patru comune, drum în care vom investi aproape 23 de milioane de euro, mai precis 107,2 milioane de lei. Drumul pleacă din DN 7, din Budești și merge prin Galicea, Olanu, Dragoești, până în județul Olt, la Câmpu Mare. I-aș...
  În acest an, Patriarhia Bulgară a omagiat în mod deosebit, printr-o serie de manifestări, pe Sfântul Ierarh Sofronie, Episcop de Vrachanski, unul dintre ierarhii care au revigorat viața duhovnicească a credincioșilor bulgari. Manifestările religioase au culminat miercuri, 18 septembrie, cu Sfânta Liturghie și o slujbă de Te Deum, săvârșită...
Vâlcea: 18 localități calamitate vor primi bani pentru refacerea infrastructurii 18 localități din județul Vâlcea vor beneficia de suma totală de 15.103 mii lei, pentru efectuarea a 30 de lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2019 - potrivit gds.ro Printre localitățile care...
"Pe 4 octombrie, Consiliul Județean Vâlcea organizează Gala Educației. Astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Județean, am propus alocarea sumei de 70.000 lei sub formă de stimulente financiare elevilor din cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea care au obținut distincții, medalii și premii speciale la competițiile școlare, media...
Istoria acestui liceu începe în 1891, când la Râmnicu-Vâlcea se înființează un gimnaziu „clasic”, condus de Alexandru Teodoru. Cursurile încep în același an, la data de 7 septembrie. Dintr-o singură clasă la înființare, gimnaziul va ajunge să numere în 1894 patru clase. Tot atunci, se hotărăște ca gimnaziul să fie...
Este denumirea proiectului cu care cercetașii din Centrul Local Radu de la Afumați Rm. Vâlcea și-au început acest an cercetășesc. Pe parcursul a două zile, la Brădișor, cercetașii cu vârsta de peste 14 ani s-au antrenat pentru ca la finalul taberei să poată spune că sunt „inițiați în supraviețuire”. Astfel,...