Deputatul Samoil Vâlcu susţine competiţii sportive pentru copii

0
67

Deputatul Samoil Vâlcu susţine competiţii sportive pentru copii

„Sportul înseamnă sănătate, iar organizarea unor competiţii sportive este binevenită, mai ales dacă aceste activităţi se orientează spre tineri”, a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu, invitat la turneul de tenis pentru copii „Cupa Râmnicului – Babolat”, ediţia a IV-a, gestionat de Tenis Club Râmnicu Vâlcea, cu participarea Federaţiei Române de Tenis. „Evenimentul, ajuns la ediţia a IV- a şi desfăşurat la sfârşitul săptămânii a fost o reuşită, iar Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a demonstrat că este preocupată de acest domeniu, dacă avem în vedere sălile de sport construite până acum, dar şi activitatea continuă de sprijinire a sportului prin organizarea unor competiţii de acest gen.

Nu putem neglija acest domeniu, iar municipalitatea a demonstrat că sportul este o prioritate, cu toţii fiind conştienţi de beneficiile aduse de practicarea acestei activităţi, atât pentru performanţă, cât şi pentru sănătate şi tonus. Ştim cu toţii că prin sport, devenim mai sănătoşi, mai puternici, mai rezistenţi, mai rapizi, mai capabili să facem faţă provocărilor de zi cu zi, ştim că sportul ne impune un anumit regim, o disciplină. Având în vedere toate aceste aspecte consider că sportul este ceva ce nu trebuie sa lipsească mai ales din viaţa copiilor, a tinerilor în general, sănătatea fiind pe primul loc.

Este datoria noastră ca adulţi, dar şi ca factori responsabili să încurajăm practicarea sportului, de aceea organizarea unor competiţii sportive trebuie sprijinită mai mult. Am răspuns cu plăcere invitaţiei de a participa la acest turneu, considerând că sportul continuă să dea exemple pozitive şi trebuie să ne dezvoltăm şi mai mult cultura pentru acest domeniu care înseamnă sănătate şi longevitate”, a declarat Samoil Vîlcu, deputat ales în Colegiul nr.2 Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.