De teamă să nu rămână fără orătănii,
Vâlcenii se tem să mai anunţe când le mor păsările
Vâlcenii se tem să mai anunţe autorităţile atunci când constată că le mor păsările din gospodării, de teama gripei aviare. Mai mult decât de virus, ţăranii se tem că autorităţile le vor omorî toate găinile din curte. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea au constatat că unii dintre vâlceni şi-au îngropat singuri păsările, fără să mai apeleze la veterinar în ultima perioadă. Acest aspect a fost discutat şi în cadrul Comandamentului Antiepizootic Judeţean. „Constatăm că, în ultima perioadă, numărul probelor aduse la laboratorul sanitar-veterinar a scăzut, ceea ce indică faptul că oamenii nu mai anunţă mortalitatea din gospodării, de frică să nu le fie eutanasiate toate păsările. Pentru eradicarea eventualelor focare de gripă aviară din judeţ şi limitarea pagubelor produse, vâlcenii sunt rugaţi însă să anunţe la Direcţia Sanitar Veterinară îmbolnăvirea sau moartea păsărilor din gospodării. În acest sens, responsabilitatea informării populaţiei asupra pericolului la care este expusă întreaga comunitate prin nedeclararea mortalităţilor sau îmbolnăvirilor păsărilor revine preşedinţilor comandamentelor antiepizootice locale, respectiv primarilor localităţilor din judeţ.” – a precizat prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu.