Ministrul Igaş tolerează comportamentul abuziv al prefectului

0
87

Ministrul Igaş tolerează comportamentul abuziv al prefectului

La sfârşitul anului trecut, un parlamentar vâlcean a solicitat ministrului de Interne, Traian Igaş, să se constituie o comisie pentru prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu având în vedere „comportamentul discreţional, ilegal şi abuziv pe care îl promovează reprezentantul guvernului în teritoriu. Astfel, instituţia condusă de acesta a administrat în repetate rânduri amenzi administraţiilor publice locale, singurul criteriu pentru acordarea acestora fiind cel politic, şi nu al corectitudinii, legalităţii şi realităţilor găsite la diversele controale întreprinse. Prin acest tip de comportament, edilii din judeţul Vâlcea, care sunt membrii ai partidelor din opoziţie, au avut foarte mult de suferit”.

În răspunsul transmis zilele trecute de ministrul Traian Igaş se precizează: „Prin odinul prefectului nr. 148/26.02.2010, s-a stabilit un program de măsuri de gospodărire şi salubrizare a localităţilor din judeţul Vâlcea, în cadrul proiectului Vâlcea Verde, fiind efectuate verificări pe linia salubrizării localităţilor, de către un colectiv constituit din reprezentanţii Direcţiei Apelor Olt, Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Vâlcea, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea, corpului de control al prefectului şi ai autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale. Ordinul prefectului nr. 148/2010 a fost comunicat tuturor factorilor responsabili: primarilor, Consiliului Judeţean Vâlcea, Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Vâlcea, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea, Direcţiei Apelor Olt, Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Secţiei de Drumuri Naţionale Vâlcea, Sucursalei Hidrocentrale Vâlcea şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, fiind de asemenea publicat pe site-ul Instituţiei Prefectului.

Verificările efectuate au avut ca rezultat 35 de note de control, pe baza cărora s-au întocmit procese-verbale de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, care au fost însuşite de către contravenienţi. Pentru neaplicarea măsurilor stabilite în cadrul proiectului Vâlcea Verde privind salubrizarea localităţilor cât şi a actelor normative ce reglementează această activitate, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Vâlcea au aplicat un număr de 67 de sancţiuni contravenţionale primarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Vâlcea. Din cele 67 sancţiuni contravenţionale, 34 au fost amenzi contravenţionale şi 33 avertismente.

Din informaţiile furnizate de Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea rezultă că în urma verificării proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale s-a stabilit faptul că au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă sau cu avertisment primari cu apartenenţă politică din întregul spectru politic (amendă -14 primari PSD, 13 primari PNL, 5 primari PDL, 1 primar PC, 1 primar PNŢCD şi avertisment – 7 primari PSD, 17 primari PNL, 5 primari PDL, 2 primari PC, 1 primar PNG-CD, 1 primar independent), precum şi faptul că Prefectul Judeţului Vâlcea nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională. Totodată, din informaţiile furnizate de Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea rezultă că, până la această dată, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale care au fost sancţionaţi contravenţional pentru neaplicarea măsurilor stabilite în cadrul proiectului anterior menţionat, nu au făcut nicio sesizare la Prefectul Judeţului Vâlcea prin care să-şi exprime dezacordul faţă de sancţiunile aplicate ori să invoce că acestea au fost aplicate pe criterii politice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.