Un hoţ a fost prins după ce a căzut într-o groapă

0
84

Speriat cu pistolul de poliţişti,

Un hoţ a fost prins după ce a căzut într-o groapă

• Cinci focuri de armă trase de poliţişti pentru calmarea rudelor hoţului

Un hoţ prins în flagrant la Câineni, în timp ce încerca să fure bunuri şi bani dintr-un magazin le-a dat multă bătaie de cap poliţiştilor. Tiberiu Horumbă, de 29 de ani, din localitate acţiona împreună cu alţi doi tineri în incinta barului din satul Câinenii Mici. Solicitaţi de personalul barului poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, dar nu l-au mai văzut decât pe Horumbă, fugind spre casa bunicului său. Tânărul a fost prins, dar în momentul când poliţiştii încercau să-l ducă la sediu el a reuşit să fugă spre casa bunicului său. Pentru a-l determina să se oprească poliţiştii au tras un foc de avertisment în aer, dar acest lucru nu l-a speriat pe hoţ. Din fericire el a fost prins totuşi, pentru că… a căzut într-o groapă făcută pentru construcţia unei case. Aventura nu s-a terminat aici, deoarece, văzându-se prins, fugarul a început să ţipe, pentru a le alerta pe rudele sale. Acestea au intervenit, încercând să-l scape prin violenţă din mâna poliţiştilor. „A mai fost nevoie de un foc de avertisment pentru calmarea spiritelor, în urma căruia rudele infractorului s-au retras în locuinţa bunicului acestuia. Rudele infractorului s-au strâns însă şi în faţa sediului poliţiei din Câineni,unde fusese dus Tiberiu Horumbă şi au încercat din nou să se interpună între el şi poliţişti. Abia după executare a încă câteva focuri de avertisment, intervenţia poliţiştilor din cadrul Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţii Rapide şi a lucrătorilor de la Poliţia oraşului Brezoi a fost posibilă calmarea situaţiei şi împrăştierea persoanelor prezente. Poliţiştii postului au executat în total un număr de 5 focuri de avertisment cu armamentul din dotare.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie depistaţi şi ceilalţi doi autori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.