Declaraţie bombă a preşedintelui PRM, Nicolae Pătru,
Primarul Râmnicului a luat mită zeci de mii de euro
Enervat de intenţia primarului Mircia Gutău de a trece terenul pe care se află sediul PRM, din patrimoniul Consiliului Judeţean în cel al Primăriei Râmnicului, liderul peremiştilor vâlceni şi totodată vicepreşedintele CJ, Nicolae Pătru, l-a acuzat pe edil că primeşte mită şi că patronează o serie de ilegalităţi comise de amicii săi politici.
După ce a afirmat că supermarketurile construite în centrul Râmnicului nu au primit nici până în prezent avizele de la comisia tehnică din cadrul CJ, Nicolae Pătru s-a lansat într-un atac fără precedent la adresa lui Mircia Gutău. „M-a suprins reacţia primarului Mircia Gutău. În loc să vină să discutăm, el l-a atacat pe fiul meu, transferând terenul pe care se află sediul partidului dar şi cel al firmei Blazon, din patrimoniul Consiliului Judeţean în cel al Consiliului Local. Primarul Gutău este un om care a luat mită pentru construcţiile de aici şi ştie el la ce mă refer. O să mă ocup să văd cum a făcut el avere, mai ales că acum ceva timp avea doar o biată brutărie”, a declarat Pătru în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vinerea trecută. Pătru a precizat că mita încasată de Gutău se ridică la câteva zeci de mii de euro. El a mai spus că va interveni pe lângă cei care vor construi puşcăria mafioţilor pentru a-i rezerva primarului Râmnicului o celulă mai în faţă. În replică, primarul Mircia Gutău a declarat că după ce va viziona caseta video cu înregistrarea declaraţiei lui Pătru, îl va acţiona pe acesta în instanţă, pentru calomnie.