Mămicile au ajuns la mâna primarilor

0
84

Mămicile au ajuns la mâna primarilor
 
În Vâlcea, funcţionarii primăriilor trebuie instruiţi pentru a primi cereri pentru indemnizaţia de creştere a copilului
 

Începând de la 1 ianuarie  plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la doi ani, respectiv trei în cazul copiilor cu handicap se efectuează de Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Vâlcea. Cu alte cuvinte această îndatorire revine acum primăriilor şi nu Casei de Pensii, aşa cum era până acum. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148 din 3 noiembrie 2005 care prevede acest lucru a fost publicată în Monitorul Oficial 1008 din 14 noiembrie. Mamele care vor bani sunt obligate astfel să depună dosarele la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială Vâlcea. Beneficiarii vor primi o indemnizaţie şi un stimulent, indemnizaţia fiind de 800 de lei pe lună, iar stimulentul de 300 de lei pe lună, iar începând cu 1 ianuarie 2007 indemnizaţia va fi de 600 de lei pe lună, iar stimulentul de 100 de lei pe lună, plus o alocaţie de stat de 200 de lei pe lună. 

Funcţionarii primăriilor vor fi instruiţi la Direcţia Muncii

La Vâlcea funcţionarii primăriilor care se ocupă cu primirea cererilor pentru plata indemnizaţiei de creştere a copilului au început anul în forţă. Până pe data de 9 ianuarie ei trebuie să strângă cererile de la populaţie, pe care vor trebui să le depună pe data de 10 ianuarie la Direcţia de Muncă şi Solidaritate socială. În oraşele vâlcene în general funcţionarii ştiu ce trebuie să facă şi îi îndrumă corect pe oameni. La Horezu, de exemplu actele necesare pentru primirea acestei indemnizaţii şi condiţiile au fost deja date publicităţii pe postul local de televiziune şi au fost afişate în oraş. De asemenea, a fost afişat programul şi locul unde oamenii se pot adresa pentru depunerea cererilor. Funcţionarul care se ocupă cu strângerea cererilor spune că este în grafic şi nu sunt probleme. „Au fost depuse până acum 21 de cereri, pe care noi le vom depune la Vâlcea.” – a spus acesta. Există însă şi localităţi unde funcţionarii nu s-au obişnuit încă cu noua sarcină de serviciu. Pentru a-i ajuta şi a-i învăţa ce trebuie să facă conducerea Direcţiei de Muncă şi Solidaritate Socială Vâlcea va organiza săptămâna viitoare o instruire special pentru funcţionarii care se ocupă de primirea cererilor pentru indemnizaţia de creştere a copilului. „Sunt şi cazuri în care activitatea nu merge şnur, dar acestea sunt inerente. Noi le venim în sprijin funcţionarilor de la primării, iar marţi avem o instruire cu cei care se ocupă de acest lucru, când li se vor spune toate detaliile legale de indemnizaţie. La primării sunt persoane care strâng cereri, dar dosarele sunt deja la noi. Nu toţi funcţionarii au încă toate noţiunile bine stabilite.” – a precizat Nicolae Popescu, directorul Direcţiei de Muncă şi Solidaritate Socială Vâlcea.

 Evidenţele Casei de Pensii nu erau actualizate

Conducerea Direcţiei de Muncă a mai avut probleme cu preluarea dosarelor de la Casa de Pensii, deoarece evidenţele nu corespundeau. „Faţă de evidenţa preliminară care ne-a fost dată de la Casa de Pensii noi am stabilit altceva. Erau înscrise în această evidenţă şi persoane care încheiaseră deja cei doi ani în care puteau primi indemnizaţia. Ni s-a comunicat iniţial că ar fi la Vâlcea 3023 de dosare, dar acum am stabilit că erau de fapt 2996 de dosare. Acţiunea de strângere a dosarelor este până acum încheiată în proporţie de 99,8%.” – a mai spus Nicolae Popescu. Au dreptul la indemnizaţia lunară cei care au realizat timp de 12 luni anterioare naşterii copilului venituri profesionale supuse impozitului pe venit. 

Beneficiarii nu mai primesc indemnizaţia dacă se angajează
 

În cazul în care beneficiarii indemnizaţiei realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit (se angajează sau prin alt mod prevăzut de lege) în perioada în care ar trebui să primească indemnizaţia, aceasta din urmă se suspendă şi vor primi în schimb stimulentul. Concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri începând din 2006. Actele care trebuie depuse la primării sunt actul de identitate al solicitantului; certificatul de naştere al copilului şi, după caz, livretul de familie; certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz; adeverinţa de la angajator sau alte acte necesare dovedirii faptului că în ultimele 12 luni s-au realizat venituri supuse impozitării. La rândul lor, primăriile au obligaţia să transmită Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Vâlcea toate aceste dosare până la data de 15 ianuarie, iar actele depuse după această dată, până la data de 10 a fiecărei luni. Plata efectivă a indemnizaţiei se poate face începând cu 1 ianuarie. de Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Vâlcea prin mandat poştal sau în cont curent. Până la sfârşitul lunii decembrie cei 955 de angajatori din judeţul Vâlcea trimiseseră la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Vâlcea doar o parte dintre dosarele persoanelor care beneficiază de plata indemnizaţie. Trebuiau să fie trimise astfel 2308 dosare, dar au ajuns în jur de 1300. Casa Naţională de Pensii trimisese 596 de dosare, iar Agenţia Judeţeană de Ocupare şi Formare a Adulţilor 145. În aceste condiţii este posibil ca unele persoane care trebuiau să beneficieze de aceste drepturi să nu aibă continuitate în primirea banilor. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 148/2005 începând de anul acesta încetează obligaţia agenţilor economici de a stabili şi acorda indemnizaţiile. Cererile se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la Direcţia de Muncă, prin decizie de admitere sau de respingere, emisă de directorul executiv. Decizia se comunica solicitantului in termen de cinci zile lucrătoare de la data emiterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.