Moarte suspectă la Voineasa
În ziua de 28.10.2010 in jurul orelor 16,30, poliţiştii din Voineasa au fost sesizaţi de către Gheorghe G., despre faptul că în comuna Voineasa, judeţul Vâlcea, respectiv în zona Barajului Vidra, fiica sa şi-a abandonat autoturismul marca Toyota şi există suspiciunea că aceasta să se fi sinucis, primind şi un mesaj telefonic prin care îşi anunţa această intenţie.
În urma sesizării, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie din cadrul Poliţiei Brezoi şi Postului de Poliţie Voineasa, care în cooperare cu Postul de jandarmi montan – Voineasa, în urma căutărilor pe conturul Barajului Vidra au depistat abandonat autoturismul marca Toyota.
S-a solicitat echipa complexă din cadrul I.P.J. Vâlcea formată din specialişti de investigaţii criminale şi criminalişti, iar în urma căutărilor desfăşurate, în barajul Vidra, pe luciul apei, a fost găsit un cadavru de sex feminin, care corespundea cu descrierea făcută de membrii familiei.
S-a efectuat cercetarea la faţa locului, iar în urma examinării cadavrului nu au fost identificate urme de violenţă sau alte leziuni. Persoana decedată a fost identificată ca fiind Ruxandra G., de 29 ani, din municipiul Bucureşti. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. Cercetările continuă.