Cârciumi de lux cu servicii deplorabile
Centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a devenit extrem de „ populat” în cârciumi tip terasă. Din păcate în ciuda unei clientele bune administratorii acestor restaurante nu încearcă să ridice şi calitatea serviciilor la nivel european. Personalul de deservire lucrează după un program infernal, de multe ori 16 ore continuu, dând dovadă de o mare oboseală. În cea mai recent deschisă locaţie din centru poţi aştepta chiar un sfert de oră până te bagă în seamă o chelneriţă. Asta dacă nu e aglomeraţie. Comanda îţi este adusă după alt sfert de oră în cazurile fericite iar la plecare mai trebuie să aştepţi din nou pentru a plăti. De multe ori o notă de consumaţie mai mult decât exagerată. Apa minerală are preţ de bere iar răcoritoarele se vând cu adaos de peste sută la sută. Cam mult pentru serviciile presate de un personal şi obosit şi neprofesionist. Alături pe altă terasă eşti servit de persoane în vârstă sau de bărbaţi cu alură de halterofili. Un ceai rece costă cât trei kile de cartofi. În rest… terasa este cam ponosită faţă de anul trecut deşi se întinde pe o suprafaţă mai mare. Probabil la anul se va extinde şi mai mult. Preţuri mari practică şi alte localuri iar în majoritatea personalul este obligat să presteze un număr de ore de muncă mult mai mare decât cel prevăzut de codul muncii. Pe un salariu nemotivant de cele mai multe ori. Noroc cu bacşişul sau restul nedat până la ultimul leu. Despre chiriile plătite de unele societăţi care administrează aceste localuri comparativ cu alte firmemici din Râmnic vom vorbi în ediţia viitoare.