Principalul vinovat de falimentarea Oltpalst Drăgăşani a venit, în sfârşit, în faţa judecătorilor

0
72

• După 5 ani de căutări,

Principalul vinovat de falimentarea Oltpalst Drăgăşani a venit, în sfârşit, în faţa judecătorilor

După ani de căutări interne şi internaţionale, autorităţile judiciare şi Tribunalul Vâlcea au reuşit să îl găsească pe principalul vinovat de falimentarea societăţii Oltplast SA Drăgăşani – Serdar Mehmet Akkaya. Astfel, acesta a putut fi citat la domiciliul său din comuna Voluntari, iar în vara acestui an a apărut pentru prima dată în faţa judecătorilor Tribunalului Vâlcea după aproape 20 de tentative eşuate de convocare prin ziare. Cu acel prilej, Serdar Mehmet Akkaya a solicitat judecătorilor să-i acorde un nou termen pentru a-şi angaja un apărător, solicitare care a fost aprobată de Tribunalul Vâlcea. Ultimul termen, considerat decisiv în aflarea adevărului şi a vinovaţilor de falimentul SC Oltplast SA, a fost chiar miercuri, 13 octombrie 2010.

În primăvara acestui an, la Tribunalul Vâlcea s-a desfăşurat un nou termen în procesul intentat de lichidatorul SC Oltplast SA, Vasile Ştefănescu, tuturor membrilor fostei conduceri a întreprinderii. Concret, în Dosarul 2321/90/2007, se încearcă angajarea răspunderii foştilor membri ai organelor de conducere de la SC Oltplast SA, dintre care îi amintim pe următorii: Serdar Mehmet Akkaya (fost acţionar majoritar), Constantin Ene, Georgeta Iovu, Constantin Ciorgan, Vergiliu Bădârcu, Ioan Coca, Dumitru Cernoiu, Ion Pănoiu, Nicolae Văduva, Ioan Neacşu, Mihaela Dumitrescu şi Ion Găduiţă. Cu toate că a fost citat de mai multe ori, turcul Serdar Mehmet Akkaya a refuzat să se prezinte la proces şi nici nu a trimis un avocat sau un reprezentant care să îl apere.

Dosarul de faliment al întreprinderii din Drăgăşani a fost înregistrat încă din cursul anului 2005, când mai mulţi creditori ai fabricii au solicitat declanşarea procedurilor de faliment pentru a-şi recupera creanţele. Constantin Neaţă, administratorul provizoriu numit de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în cursul lunii martie 2006, spunea că statul român a redevenit acţionar majoritar (99,8%) la SC Oltplast SA deoarece turcii LTB Textil Group SRL nu şi-a onorat nici fel de obligaţii prevăzute în contractul de privatizare.

Astfel, AVAS a reziliat în 2006, după aproape trei ani, contractul de privatizare a SC Oltplast SA Drăgăşani încheiat cu LTB Textil Group SRL. Din datele referitoare la contul de profit şi pierdere la 31 decembrie 2006 se poate trage concluzia că societatea înregistrează o cifră de afaceri cu mult mai mică decât în anul 2005, veniturile totale faţă de 2005 sunt mai mici, iar  cheltuielile din exploatare au înregistrat o scădere, dar faţă de venituri acestea sunt foarte mari. Înrăutăţirea situaţiei indicatorilor economici s-a datorat intrării în incapacitate de plată, urmare a managementului defectuos al societăţii în anii 2004 şi 2005, şi parţial 2006 realizat cu rea-credinţă de către fosta conducere.

Turcul a fost alungat din fabrică de 7 ani

În prezent, SC Oltplast SA se află în lichidare, iar patrimoniul este împărţit între creditorii societăţii. Societatea din Drăgăşani avea un capital social înregistrat de 27,6 milioane lei, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţinând peste 99,8% din capitalul social, iar restul aparţine persoanelor juridice. Trebuie precizat că structura acţionariatului este cea rezultată urmare desfiinţării contractului de vânzare – cumpărare nr. 21/28 iunie 2003, prin notificarea AVAS nr. VP4/1063/13 februarie 2006, aceasta fiind înregistrată la Regisco în 24 martie 2006. Anterior, începând din 2003, acţiunile deţinute de AVAS aparţinuseră firmei LTB Investment Group Bucureşti.

Prin sentinţa Tribunalului Vâlcea nr. 493/C/21 septembrie 2005, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului SC Oltplast SA, întreprinderea fiind în incapacitate de plată. În luna mai 2006, tribunalul a respins planul de reorganizare propus de conducere şi a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitoarei. Prin sentinţa comercială nr. 5925/C/18 octombrie 2006, Tribunalul Vâlcea a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei SC Oltplast SA Drăgăşani, fiind desemnat ca lichidator, administratorul judiciar al procedurii de reorganizare şi faliment, Vasile Ştefănescu. Din 2008, societatea nu a mai avut activitate productivă.

A continuat însă activitatea de vânzare de diferite bunuri: produse finite din stoc, subansamble, piese de schimb, materiale şi deşeuri metalice provenite din utilaje, etc. Gestionarea patrimoniului societăţii în acest an s-a realizat până în luna iunie de către Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă impusă de fostul acţionar, iar din iunie de către administratorul (provizoriu şi apoi special) desemnat de AVAS. După intrarea societăţii în faliment, în 2007 a fost disponibilizat personalul excedentar, fiind reţinut în societate pentru gestionarea, paza şi asigurarea integrităţii patrimoniului 14 salariaţi.

De aceea, situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2006 nu au fost certificate de comisia de cenzori a societăţii, întrucât funcţionarea ei s-a întrerupt practic la sfârşitul anului 2005, iar o eventuală reactivare a componenţei acesteia după desfiinţarea contractului de privatizare nu mai este oportună ţinând seama de intrarea societăţii în lichidare judiciară. În această perioadă, la Tribunalul Vâlcea au loc şedinţele creditorilor de la societatea Oltplast SA Drăgăşani, după ce prin sentinţa comercială pronunţată în şedinţa din data de 18 octombrie 2006, judecătorul sindic a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei SC Oltplast SA. (N.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.