16 primării vâlcene au restanţe la salarii
În acest moment, 16 primării sunt restante la plata salariilor, unele dintre ele înregistrând chiar şi restanţe de şase luni, printre acestea numărându-se Primăria Făureşti. Primăria Lăcusteni are datorii de cinci luni, Primăriile Orleşti, Voiceşti, Mitrofani, Prundeni şi Măldăreşti – patru luni, Primăriile Suteşti şi Oteşani au restanţe de trei luni. Suma totală a restanţelor este de 1.455,3 mii lei (14,5 miliarde de lei).
Din cauza lipsei fondurilor, 75 de primării nu au mai acordat nici drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, unele de mai bine de un an, suma restantă ajungând la 7.740,99 mii lei (77,4 miliarde de lei). Alte 31 de primării înregistrează restanţe la plata ajutorului social şi a ajutorului pentru încălzire, cuprinse între o lună şi şapte luni, ce se ridică la suma de 1.000.000 de lei (10 miliarde de lei). Conducerea primăriilor din Vâlcea fac eforturi disperate astfel pentru a nu pune lacătul pe uşă, unele unităţi administrativ-teritoriale riscând să devină insolvabile.