„Săptămâna mobilităţii europene“ sau “Bucuria mişcării “
În perioada 16 – 22 septembrie 2010, a avut loc a 9-a ediţie a “Săptămânii Mobilităţii Europene 2010”, sub deviza Călătorind inteligent, trăim mai bine!.
În această săptămână, cetăţenii întregului continent au fost invitaţi să participe la manifestări care să promoveze modalităţile de transport nepoluante sau mijloacele de transport în comun, cu scopul conştientizării populaţiei asupra impactului negativ pe care-l are traficul auto asupra mediului înconjurător şi sănătăţii umane. Activităţile desfăşurate în întreaga Europă sunt organizate de autorităţile locale în parteneriat cu instituţiile de învăţământ şi nu numai.
Tema din acest an promovează mobilitatea şi sănătatea populaţiei prin folosirea bicicletei, a mersului pe jos şi a mijloacelor de transport în comun. Activităţile dedicate acestui eveniment urmăresc promovarea unor alternative nepoluante de transport. Sunt promovate în special mersul pe jos şi cu bicicleta, dar şi folosirea mijoacelor de transport în comun.
Acţiunea desfăşurată duminică 19 .09.2010 pe bulevardul Dem Rădulescu din oraşul nostru a fost un îndemn adresat oamenilor să participe la diferite activităţi care să promoveze modalităţile de transport nepoluante, mijloacele de transport în comun sau alte mijloace de transport alternative. Traficul auto pe bulevardul Dem Radulescu a fost închis între orele 10 -13 , iar pe stradă au avut loc concursuri de biciclete şi role pentru preşcolari şi elevi, sau distribuit pliante şi alte materiale informative . Pentru a încuraja campania, primarul Râmnicului a sosit în mijlocul copiilor împreună cu fiica sa folosind bicicleta . Actorii teatrului municipal „Ariel „ au fost prezenţi la majoritatea evenimentelor organizate de Primăria Râmnicului .Acum au fost în stradă alături de copii şi i-au bucurat cu veselia debordantă , jocurile şi glumele muzicale .
Au primit diplome peste 100 de copii participanţi la activităţile sportive sau desene pe asfalt . S-a remarcat participarea copiilor de la C.N.”Mircea cel Bătrân” şi Şcoala cu clasele I – VIII Goranu – Rm. Vâlcea care s – au întrecut în frumuseţea desenelor şi a mersului pe bicicletă sau cu rolele .Cu toţii au ajuns la concluzia „nu concursul contează , ci bucuria mişcării „ .
Maria Ohîi , cons. educativ
Şcoala Goranu – Rm. Vâlcea