Poliţia vâlceană a început timid lupta cu pirateria din taximetrie
În această săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, împreună cu colegii din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi, au desfăşurat în trafic acţiuni de control care au vizat legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim taxi. Prin aceste acţiuni, s-a urmărit impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică prin sancţionarea acelor taximetrişti care nu respectă prevederile legale (reguli de tarifare, calitatea serviciilor, etc.).
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Registrului Auto Român, Autorităţii Rutiere Române, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, dar şi a reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost controlate 130 de autovehicule, fiind aplicate 30 de sancţiuni, în valoare de 5.700 lei, au fost reţinute 3 certificate de înmatriculare şi două atestate de taximetrist.
Spre exemplificare, în data de 23 august a.c., Adrian S., taximetrist, în vârstă de 43 ani din Vlădeşti, judeţul Vâlcea, a condus autoturismul Renault Megane, efectuând transport de persoane în regim de taxi, iar cu ocazia controlului s-a constatat că nu avea în funcţiune aparatul de taxat, nerespectând, în acelaşi timp, condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea 38/ 2003. De asemenea, s-a mai constatat că autovehiculul avea ITP-ul expirat, din data de 16 august a.c. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 52, alin. 3 din Legea 38/2003 modificată şi a art. 102 alin. 1, pct. 1din OUG 195/ 2002 cu amendă de 1.000 lei, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a certificatului profesional.