Sparle si soparle

0
78

Sparle si soparle

• Editorul de mucava Tănăsoaica se pare că îşi va face vara sanie, iar iarna… o pune pe foc. Om prevăzător, patronul de la Viaţa Vâlcii se gândeşte deja la „mălaiul” pe care îl va face la alegerile locale din Râmnicu Vâlcea, în speranţa că îşi va mai acoperi din datoriile de miliarde de lei la bugetul de stat. În acest sens, „editorul” a demarat convorbirile oficiale cu Mihai Persu (candidatul PC la Primăria Râmnicului), iar negocierile s-au purtat joi la Restaurantul OK din centrul municipiului.

• Rămânem tot în zona neagră a şantajelor din judeţul Vâlcea şi trebuie să spunem că şantajistul profesionist P.T. a fost săptămâna trecută la Hotel Livadia din Olăneşti pentru a se întâlni cu nimfa politicii vâlcene, „directoarea” Alina Tîrlea. Punem pariu că vom vedea publicitate la hotelul respectiv în ziarul Viaţa Vâlcii, cu toate că Guvernul a interzis aruncarea de bani de la unităţile statului către presa locală sau centrală?

• Fostul berar şef al Vâlcii, Nicu Spiridon, ar trebui demis de la cârma Serviciului Public Judeţean Vâlcea şi trimis acasă la reciclare. Asta pentru că peste 60% dintre angajaţii serviciului (circa 100 de agenţi de pază) au fost preluaţi de alte instituţii, iar, în acest condiţii, nu mai are sens să mai ţii un director care taie toată ziua frunze la câini şi încasează salarii grase…

• Multe lupte de culise au existat la şedinţa Adunării Generale a Membrilor Organizaţiei Municipale a PNL Râmnicu Vâlcea pentru cele 9 posturi de vicepreşedinţi. Pentru a mai calma „spiritele”, proaspătul preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a promis că, în curând, va suplimenta numărul de locuri cu patru vicepreşedinţi.

• Primarul Romeo Rădulescu nu a scăpat de criticile senatorului Emilian Frâncu. Astfel, parlamentarul vâlcean s-a declarat nemulţumit că primarul nu a amintit nimic, la ceremonia semnării celor trei proiecte de dezvoltare, despre faptul că municipiul Râmnicu Vâlcea a fost declarat Pol de Dezvoltare Urbană în 2008, la propunerea liberalilor Emilian Frâncu şi Adrănel Cotescu. Spre deosebire de imberbul Rădulescu, fostul primar Gutău a recunoscut public meritele celor doi liberali şi le-a mulţumit pe această cale.

• De neînţeles gestul lui Ion Cîlea de a-i forţa pe cei de la Direcţia de Protecţie a Copilului să angajeze 90 de paznici, în condiţiile în care această instituţie cu peste 1.700 de salariaţi se confruntă deja cu mari probleme financiare….

• Încă o dovadă a „tăriei şi consecvenţei” primarului Romeo Rădulescu: au trecut mai bine de şase luni de la „promisiunea” celor de la Socom Moda Sârguinţa că vor moderniza clădirea insalubră din centrul Râmnicului, însă nici până astăzi nu au demarat vreo lucrare.

• Tăierea de 25% a salariilor bugetare l-a afectat direct pe prefectul Petre Ungureanu. În luna iulie, acesta a ridicat de la casieria instituţiei doar vreo 46 de milioane lei vechi (ceva mai mult de 1.000 de euro), mult prea puţin faţă de perioadele când învârtea pe degete zeci de mii de euro atunci când era avocat sau când mai făcea vreo „tranzacţie imobiliară”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.