Handicapaţii cu permis de conducere, la verificări
Persoanele cu handicap care deţin permis de conducere au intrat în vizorul comisiei constituite în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. Comisia va verifica în perioada imediat următoare persoanele încadrate cu handicap grav care au permis de conducere auto, urmând ca cele care vor fi găsite incompatibile cu calitatea de conducător auto să fie transmise până la data de 1 septembrie lucrătorilor Serviciului public comunitar, regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor din Vâlcea.
Sunt luaţi în vizor mai ales conducătorii auto care au deficienţe de vedere, dar vor fi verificate cu atenţie şi persoanele cu handicap de tip locomotor, neuropsihic, auditiv sau chiar cardiac. În Vâlcea sunt înscrise până la această dată 14.318 persoane adulte cu handicap care fac obiectul verificărilor acestei comisii, dintre care peste 5000 sunt cu handicap grav.