Servicii de caziere judiciare în localităţile vâlcene importante
După ce săptămâna aceasta a fost inaugurat un nou sediul al Serviciului de Eliberare Caziere Judiciare în cadrul Primăriei Brezoi, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea intenţionează să deschidă birouri asemănătoare şi în alte localităţi importante din judeţ, respectiv la Drăgăşani şi Bălceşti. Centrul de eliberare a cazierelor va deservi locuitorii oraşului, dar si pe cei din zonele limitrofe.
De curând, la Poliţia Vâlcea au mai fost încadraţi nouă ofiţeri pe posturile libere. Chestorul Ion Stoica, şeful Poliţiei Vâlcea a menţionat însă că există în continuare o lipsă de autoturisme de poliţie în judeţ, fiind chiar 14 localităţi unde poliţiştii nu dispun de un asemenea mijloc de transport.