Autorităţile şi firmele din Vâlcea au reuşit să atragă fonduri de 25 milioane euro

0
110

• În cadrul Programului Operaţional Regional şi POS Mediu,

Autorităţile şi firmele din Vâlcea au reuşit să atragă fonduri de 25 milioane euro

Recent, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din Ministerul Finanţelor Publice (coordonatorul fondurilor structurale şi de coeziune în România) a dat publicităţii situaţia proiectelor contractate de autorităţi sau firme la data de 31 mai 2010. Din judeţul Vâlcea, au fost selectate şi aprobate 10 proiecte, din care 8 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) şi două pe POS Mediu, în valoare totală de circa 105 milioane lei (peste 25 milioane euro).

Astfel, proiectele aprobate sunt următoarele: „Ocolirea municipiului Drăgăşani” (beneficiar UAT Municipiul Drăgăşani Axa Prioritară 2/ DMI 2.1. Drumuri judeţene/străzi urbane) – valoare totală de 22,78 milioane lei din care fonduri UE de 16,2 milioane lei; „Modernizare DJ 651B Bălceşti Goruneşti – Limită Judeţ Olt, Localitatea Balceşti” (beneficiar Consiliul Judeţean Vâlcea, Axa Prioritară 2/ DMI 2.1. Drumuri judeţene/străzi urbane – valoare totală de 19 milioane lei, din care fonduri UE de 13,8 milioane lei; „Dezvoltarea ambulatoriului Spitalului Municipal din Drăgăşani” (beneficiar Consiliul Local Drăgăşani, Axa Prioritară 3/ DMI 3.1.

Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate) – valoare totală de 2,23 milioane lei, din care fonduri UE de 1,54 milioane lei; „Medical Brezoi – Modernizarea, echiparea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală ambulatorie din judeţul Vâlcea” (beneficiar Consiliul Local Brezoi, Axa Prioritară 3/ DMI 3.1. Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate) – valoare totală de 3,18 milioane lei, din care fonduri UE de 2,16 milioane lei; „Reabilitare şi modernizare clădire Colegiul Naţional Alexandru Lahovari” (beneficiar Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, Axa Prioritară 3/ DMI 3.4.

Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă) – valoare totală de 17 milioane lei, din care fonduri UE de 12,16 milioane lei; „Palace Govora SPA – Servicii cazare, promovare şi dezvoltare turism balnear, agrement turistic” (beneficiar SC Băile Govora SA, Axa Prioritară 5/ DMI 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice) – valoare totală de 16,67 milioane lei, din care fonduri UE de 7,15 milioane lei;

„Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii balneare Băile Govora” (beneficiar Consiliul Local Băile Govora, Axa Prioritară 5/ DMI 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice) – valoare totală de 27,2 milioane lei, din care fonduri UE de 22,3 milioane lei; „Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea” (beneficiar Consiliul Judeţean Vâlcea, Axa Prioritară 5/ DMI 5.3. Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică) – valoare totală de 595.000 lei, din care fonduri UE de 424.660 lei.

În cadrul POS Mediu, au fost selectate şi aprobate următoarele proiecte din Vâlcea: „Studii şi cercetări ale avifaunei din Defileul Oltului şi conştientizarea factorilor de interes pentru un management protectiv al acesteia” (beneficiar RNP Romsilva Administraţia Parcului Naţional Cozia, Axa Prioritară 4/DMI 1 / Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management în vederea protejării biodiversităţii şi Natura 2001) – valoare totală de 151.644 lei, din care fonduri UE de 102.000 lei;

„Revizuirea planului de management al Parcului Naţional Buila – Vânturariţa şi strategia de monitorizare a conservării habitatelor şi speciilor de interes comunitar” (beneficiar RNP Romsilva Administraţia Parcului Naţional Buila – Vânturariţa, Axa Prioritară 4 / DMI 1 / Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management în vederea protejării biodiversităţii şi Natura 2001) – valoare totală de 1,1 milioane lei, din care fonduri UE de 740.000 lei. (P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.