Paraşutaţii de la Bucureşti îşi văd interesul iar apoi pleacă

0
81

Preşedintele PDL Vâlcea Dorel Jurcan:

„Paraşutaţii de la Bucureşti îşi văd interesul iar apoi pleacă”

Anda Vlad

Preşedintele interimar al PDL Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan a explicat de ce organizaţia judeţeană are rezerve în privinţa primirii în partid a lui Valentin Iliescu. Pedeliştii vâlceni nu îl suportă pe Iliescu şi nu sunt de acord nici cu primirea în partid a fiului omului de afaceri Prigoană din cauza faptului că cei doi nu sunt vâlceni şi este puţin probabil să ajute în continuare cu ceva judeţul pe care intenţionează să-l reprezinte la următoarele alegeri parlamentare. „Am avut de-a lungul vremii extrem de mulţi paraşutaţi, oameni care îşi vedeau interesul şi apoi plecau. Beneficiile pe care noi le aveam de pe urma celor paraşutaţi de la centru erau minime. În general, angajamentele sau promisiunile lor nu s-au realizat”, a afirmat Dorel Jurcan.

Jurcan: „Am o reţinere faţă de paraşutaţi”

Dorel Jurcan a recunoscut faptul că are o reţinere faţă de paraşutaţi, deoarece aceştia nu au adus nimic de-a lungul ultimilor ani pentru judeţul Vâlcea, ci au fost preocupaţi doar să-şi vadă interesul. „Prima mea preocupare, a fost, cât am fost preşedinte la organizaţia judeţeană să nu mai avem paraşutaţi şi am o reţinere că se poate întâmpla o chestiune de genul acesta. Am avut de-a lungul vremii extrem de mulţi paraşutaţi, oameni care îşi vedeau interesul şi apoi plecau”, spune Jurcan.

Pe de altă parte, acesta a recunoscut faptul că, pentru a participa la acţiunile de partid de la Vâlcea, Valentin Iliescu nu ar fi avut neapărat nevoie de acceptarea organizaţiei judeţene. Aceasta este neapărat necesară doar pentru ca acesta să poată candida pe un colegiu care aparţine acestui judeţ, la următoarele alegeri parlamentare. „Am intrat într-un joc în care nu ar fi trebuit sa intru dacă priveam lucrurile la rece. Valentin Iliescu a făcut o cerere de transfer şi orice document oficial înaintat partidului trebuie discutat într-un cadru real, aşa că am introdus la capitolul diverse pe ordinea de zi în ultima şedinţă acest punct, dar lucrurile au luat o direcţie la care nu mă aşteptam.

Patru colegi au fost împotriva acceptării, aşa că lucrurile au rămas în suspans. Dumnealui este membru al PDL şi se poate manifesta oriunde doreşte. Poate să candideze pe un colegiu sau chiar la alegerile următoare. Din punctul meu de vedere, în statutul nostru nu există o prevedere expresă şi clară cu privire la transferuri. Există o prevedere care spune că trebuie să ai domiciliul sau locul de muncă în zona respectivă, iar domnul Iliescu, fiind ministru în relaţia cu Parlamentul se poate afirma că are locul de muncă inclusiv aici, la Vâlcea”, a mai afirmat Dorel Jurcan.

Acesta a apreciat că la Vâlcea sunt de asemenea mici disensiuni în organizaţia PDL, pe care le consideră ca fiind „fireşti” pentru această perioadă. „Ori că unii îşi doresc mai mult decât pot, iar alţii au obiective nerealizate şi nu găsesc vinovaţii, dar, în contextul acesta, lucrurile sunt în normalitate firească”, afirmă Iliescu.

„Paraşutatul” vrea la organizaţia municipală

Confruntat cu un refuz usturător din partea organizaţiei judeţene, dar şi cu atacuri din partea membrilor organizaţiei de la Băile Olăneşti, unde a afirmat că vrea să candideze, Valentin Iliescu vrea acum să se aciueze, ca şi Honorius Prigoană, la organizaţia municipală, unde noul preşedinte, Romeo Rădulescu, afirmă că îl va primi cu braţele deschise. De altfel, acesta se pare că este şi singurul prieten pe care Iliescu a reuşit să şi-l facă până acum la Vâlcea.

Iliescu face pe bunul samaritean

La rândul său, Valentin Iliescu îşi ascunde în continuare adevăratele intenţii şi afirmă că ar fi venit la Vâlcea doar … de dragul judeţului şi pentru a face pe bunul samaritean, în identificarea … „problemelor judeţului”. „Eu am venit să identific lucrurile care nu merg bine şi nevoile judeţului. Am luat această decizie în momentul în care premierul Emil Boc ne-a cerut să mergem pe teren şi să identificăm problemele judeţelor. Vizita mea s-a întâmplat să coincidă cu candidatura lui Romeo Rădulescu la Primăria Râmnicului.

Nu îl cunoşteam, l-am perceput ca pe un personaj care se pricepe extrem de bine la administraţie şi foarte proaspăt şi foarte necesar pentru relansarea partidului”, îi mângâie el orgoliul actualului primar, care i-a rămas singurul susţinător. Până una-alta, Iliescu are de gând să se refugieze în organizaţia municipală, deşi afirma că are de gând să demareze un proiect amplu în zona Olăneşti, ceea ce înseamnă că viza colegiul ocupat în acest moment de Sorin Zamfirescu. Cu toate că nu a primit decât şuturi în fund virtuale de când a venit la Vâlcea, Iliescu se încăpăţânează să afirme în continuare că se simte „atras de aceste meleaguri, am identificat mulţi oameni cu care mă regăsesc şi cred că împreună putem face ca PDL Vâlcea să fie forţa politică numărul unu din judeţ.

Considerând că bătăliile viitoare, respectiv alegerile locale de peste doi ani trebuie pregătite din timp, mi-am exprimat dorinţa să mă înscriu în organizaţia de la Vâlcea. Aştept prima întâlnire cu colegii mei, pentru a le putea explica decizia mea şi în funcţie de hotărârea lor sunt dispus şi interesat să merg în toate organizaţiile, să mă întâlnesc cu toţi colegii de partid, astfel încât împreună să construim o organizaţie foarte puternică”, declara Iliescu. În acelaşi timp, ministrul portocaliu îşi trădează intenţiile pentru următoarele alegeri.

„Staţiunea Olăneşti trebuie să fie foarte bine administrată şi trebuie să atragă în egală măsură şi turişti români şi turişti străini. Intenţionez să identific un investitor care să vină şi să facă un complex ultramodern în acel loc”, a subliniat Valentin Iliescu. El ia în calcul şi o posibilă candidatură la şefia PD-L Vâlcea, chiar dacă nu are susţinerea nimănui din judeţ în acest sens.

Alegeri „îngheţate” la PDL

Alegerile de la organizaţia judeţeană a PDL ar fi trebuit să aibă loc pe data de 3 iulie, dar acestea este posibil să fie amânate până anul viitor, datorită disensiunilor interne, dar şi a situaţiei dificile din ţară. Atât preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Dorel Jurcan, cât şi noul preşedinte al organizaţiei locale, Romeo Rădulescu vor ca alegerile să fie amânate până anul viitor. „Punctul meu de vedere este să amânăm alegerile până în primăvara anului viitor. Acest aspect va fi discutat joia aceasta, în şedinţa de Birou Permanent.

O să-mi spun acest punct de vedere şi la nivel naţional”, a afirmat Dorel Jurcan. „Din punctul meu de vedere, alegerile se pot amâna cât mai mult, nu cred că este benefic să le organizăm acum. Eu am destul de mult de muncă în municipiu pentru a mai încerca să candidez acum şi pentru o altă funcţie”, spune şi Romeo Rădulescu.

Preşedintele Băsescu le-a sugerat şi el liderilor naţionali şi judeţeni ai Partidului Democrat Liberal să stopeze alegerile interne de partid până la primăvară, revoltat de faptul că unii din liderii partidului încearcă să-şi acapareze pârghii de putere în partid doar pentru a-şi sluji interesele, de cele mai multe ori economice. Băsescu a lăsat să se înţeleagă că, după moţiunea de cenzură, în partid va fi mare revoluţie. Partidul îşi va face curăţenie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.