1 IUNIE sau “ARTA DE A FI COPIL” la Grădiniţa Goranu

0
91

1 IUNIE   sau  „ARTA DE A FI COPIL” la Grădiniţa Goranu

     Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie, a intrat în istorie ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunastarea copiilor, iar în China în acea zi de 1 iunie s-a sărbătorit Festivalul Dragonului, sărbătoare străveche, ce marchează în China începutul verii. 1 Iunie este sărbătorită în aproximativ 25 de ţări, începând din 1925, dupa ce, la Geneva, unde s-a desfăşurat Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor, s-a luat decizia marcării unei zile a celor mici .   

    Copilăria cuprinde prima şi cea mai impunătoare “decolare” în marile zboruri omeneşti. Ea dă marele start pentru acea sublimă competiţie a omului cu el însuşi – în propia sa devenire, autodesăvârşire şi afirmare a sa ca valoare umană. Copilăria este un vis, vis pe care nimeni nu-l poate uita. Visul în care mai simţi mâna caldă şi ochii blânzi şi duioşi ai bunicii. Ea este nu numai partea cea mai frumoasă, mai spectaculoasă şi cu ecouri prelungi pe tot parcursul existenţei – dar şi cea care are infinite valori formative determinând destinele omeneşti.

    Astfel , copiii de la Grădiniţa / Şcoala cu clasele I –  VIII Goranu – Rm. Vâlcea şi-au sărbătorit ziua împreună cu prietenii lor de la Şcoala cu clasele I – VIII  Popeşti – Goleşti .Aceştia, sub îndrumarea inimoasei învăţătoare Cârstea Rodica, au prezentat sceneta „Făt Frumos cand era mic”, iar preşcolarii Grădiniţei Goranu le-au răspuns prin “Carnavalul personajelor din poveşti “.Preşcolarii au încântat sala arhiplină, cu ritmuri de carnaval şi dans modern.

      Elevii claselor V – VIII au organizat sub coordonarea profesorilor diriginţi concursuri interactive de cultură generală , concursuri sportive, jocuri distractive şi au lucrat în echipe, pe clase, iar pentru efortul lor, cei mai buni au primit diplome. La final, toţi participanţii au fost răsplătiţi  cu jucarii oferite de Primaria Municipiului Rm. Vâlcea, reviste, cărţi de colorat, dulciuri din partea organizatorilor.

      Preşcolarii  şi şcolarii  ne-au  fascinat  prin farmecul şi prospeţimea lor, prin surpriza permanentă pe care ne-o pot oferi, prin inocenţa şi candoarea lor, prin neîntrecuta lor spontaneitate şi sinceritate; de asemenea ei ne captivează prin ingeniozitate şi perspicacitatea lor, prin spiritul invesatigativ-novator, prin dorinţa şi capacitatea lor de a explora şi de a crea, prin disponibilitatea lor pentru nou, prin tendinţa lor firească spre originalitate şi expresivitate, prin naturaleţea şi firescul comportamentului lor. Din plimbările pe pajiştile COPILARIEI te întorci transformat, câştigi un alt mod de-a înţelege lumea oamenilor, un alt mod de-a simţi şi a te bucura de ceea ce viaţa îţi oferă. Cele două lumi, a Pământenilor şi a Fantaziei, se pot însănătoşi doar una prin cealaltă, una pentru cealaltă.

    La mulţi ani tuturor copiilor şi deasemenea tuturor părinţilor! Să vă bucuraţi de copiii voştri frumoşi şi sănătoşi!

                                                                                                                Consilier educativ,
                                                                                                                 prof. Mioara Ohîi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.