• Pentru că a terorizat conducerea PRM cu telefoane şi ameninţări,
Vadim l-a dat afară din PRM şi pe Marius Bătăgan, adjunctul lui Ion Nuică
În ultimul număr al Revistei România Mare, la rubrica „Săptămâna pe scurt”, Alcibiade a scris următoarele rânduri: „Doi derbedei judeţeni, din Rm. Vâlcea, au neruşinarea să terorizeze conducerea PRM cu telefoane şi ameninţări. Numele lor: Ion Nuică şi Marius Bătăgan (fost prim-vicepreşedinte al PRM Vâlcea – n.r.). Amândoi au fost excluşi, scurt, din partid pentru că au pus Filiala PRM Vâlcea la picioarele găştii de borfaşi a lui Traian Băsescu.
În acel judeţ există un furuncul purulent, reprezentat de fostul primar puşcăriaş Mircia Gutău şi de urmaşul lui, Romeo Rădulescu, ambii făcători de «bani negri» pentru Mafia PDL. Şi vin ciocoii judeţeni Nuică şi Bătăgan şi se fac preş la picioarele acestor nemernici! Normal că au zburat pe fereastră. Iar cine va îndrăzni, la nivel central, să le ţină partea, înseamnă că ia bani, produse şi alte avantaje de la cei doi bişniţari politici, aşa că va avea aceeaşi soartă, e clar?”
„Cârciumarul” Ion Nuică, atacat direct de Vadim
În schimb, în revista lui Corneliu Vadim Tudor, „Tricolorul”, au continuat atacurile la fostul lider al PRM Vâlcea, Ion Nuică: „Unul dintre motivele pentru care a fost dat afară din PRM Ion Nuică – sluga Mafiei PDL din Râmnicu Vâlcea Fotografia înfăţişează complexul de 5 stele din Râmnicu Vâlcea al cârciumarului Ion Nuică, construit şi extins cu aprobarea fostului primar mafiot al oraşului, PDL-istul Mircia Gutău.
Aprobarea de construcţie a fost dată ilegal, cu nerespectarea Planului Urbanistic Zonal, motiv pentru care Ion Nuică a avut numeroase conflicte cu cetăţenii din zonă, afectaţi, iniţial, prin privarea de spaţiile de parcare, iar acum de zgomotul continuu şi cu mulţi decibeli care perturbă viaţa aşezării. Ion Nuică a fost exclus din PRM pentru că a vrut să se achite de obligaţiile faţă de fostul primar infractor prin susţinerea la alegerile pentru noul edil şef al municipiului Râmnicu Vâlcea a candidatului PDL Romeo Rădulescu, care-i calcă pe urme predecesorului şi colegului său de partid”. (P.C.)