Deputatul Constantin Mazilu s-a alăturat grupului independenţilor

0
107

• Prima demisie majoră în PSD Vâlcea

Deputatul Constantin Mazilu s-a alăturat grupului independenţilor

Începând de marţi, 13 aprilie, grupul independenţilor din Camera Deputaţilor s-a îmbogăţit cu doi noi membri, dezertaţi din PSD: deputaţii Constantin Mazilu şi Luminiţa Iordache. Deputatul de Bălceşti, Dan Constantin Mazilu, a fost ales pe listele PSD în toamna anului 2008, fiind la primul mandat de parlamentar.

Întrebat despre motivaţia gestului său, deputatul Dan Constantin Mazilu ne-a declarat: „După părerea mea, PSD, în ansamblul său, nu se îndreaptă către direcţia cea bună. Nu am plecat din partid din cauza unui conflict cu vreun membru PSD, nu am nimic de împărţit cu nimeni din acest partid. În ultima perioadă de timp am început să mă consider inutil în PSD.

Vreau să vă mai spun că am o mâhnire că nu am fost folosit în PSD la întreaga mea capacitate. Aşa am gândit eu, iar decizia de a pleca în grupul independenţilor este irevocabilă. Nu mă mai întorc niciodată în PSD. Ceea ce se întâmplă acum în PSD nu este cel mai bun lucru. Dacă cineva mi-a urmărit traiectoria profesională sau politică, a putut să constate că mi-am păstrat mereu verticalitatea”, ne-a declarat deputatul independent Constantin Mazilu.

Parlamentarul vâlcean ne-a mai spus că după ce a luat această decizie, nimeni din conducerea centrală sau locală a PSD nu l-a sunat pentru a-l convinge să se răzgândească asupra gestului său.

Reacţii ale conducerii PSD:

Liderii PSD de la centru şi de la nivel judeţean par să nu fie afectaţi de plecarea din PSD a lui Constantin Mazilu. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus în cadrul unei conferinţe de presă de la Râmnicu Vâlcea: „Ceea ce mă interesează pe mine şi în aceeaşi măsură pe PSD-ul este păstrarea electoratului care ne-a votat la alegerile parlamentare”.

Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, s-a arătat un pic surprins de gestul deputatului Constantin Mazilu: „Nu-mi vine să cred. Colegiul în care a fost ales domnul Mazilu îl cunosc foarte bine şi sper că primarii PSD din zona respectivă să nu plece la alte partide. Oricum, vreau să vă spun că voi răspunde personal de zona Bălceşti, după ce domnul Mazilu a plecat din PSD”. (P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.