Vom ajuta Primăria Râmnicului să doteze azilul de bătrâni din Ostroveni

0
63

Mihai Şeitan, Ministrul Muncii:

Vom ajuta Primăria Râmnicului să doteze azilul de bătrâni din Ostroveni

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a fost prezent marţi, 13 aprilie, la Râmnicu Vâlcea pentru a-l susţine pe Romeo Rădulescu, candidatul PD-L la Primăria Râmnicului. Vizita ministrului a început la „Ansamblul rezidenţial pentru persoane de vârsta a III-a“ din cartierul Ostroveni. Clădirea este finalizată după doi ani de la lansarea proiectului, iar în maximum două luni ar trebui ca administraţia locală să inaugureze această investiţie.

Ministrul Şeitan a declarat: „Vizita mea în Râmnic se datorează invitaţiei domnului Romeo Rădulescu, candidatul partidului nostru la primăria Râmnicului. Am fost la azilul de bătrâni şi am rămas plăcut surprins de ceea ce municipalitatea a făcut acolo. Este grozav că 100 de bătrâni vor putea să fie cazaţi şi trataţi acolo. Noi, din resursele pe care le avem la minister, acum fac o promisiune, vom ajuta primăria să doteze cu aparatură şi mobilier acest azil.”, a promis ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan, a evocat, marţi şi posibilitatea unei majorări a salariilor angajaţilor din administraţia publică şi din educaţie, în condiţiile unei diminuări a veniturilor lor totale ca urmare a aplicării legii salarizării unitare. 
„Mă refer la majorare de salariu şi nu sporuri. După 1 ianuarie foarte mulţi angajaţi din aceste domenii – învăţământ şi administraţie – au rămas fără anumite sporuri, unele mai mult sau mai puţin justificate, sau au fost reduse, pentru a ajunge la formula calculului unui venit total, 70% salariu plus 30% maxim spor.

Evident că o parte din salariaţi au primit astfel venituri mai mici (…). Noi vom analiza bugetul de salarii pe care îl avem în prezent şi vom încerca să identificăm soluţii pentru a majora salariile, în special, din aceste două categorii“, a declarat Şeitan. 



LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.