O porţiune din drumul DJ 676 care trece prin Tetoiu va fi asfaltată

0
79

• În urma deselor intervenţii ale primarului Gheorghe Popa,

O porţiune din drumul DJ 676 care trece prin Tetoiu va fi asfaltată

Primarul comunei Tetoiu, Gheorghe Popa, ne-a declarat recent că principala problemă a localităţii este starea precară în care se află drumul judeţean DJ 676, un drum care, pe o porţiune de 9 km, nu are nici un fel de asfalt. Primarul din Tetoiu a făcut mai multe intervenţii la Consiliul Judeţean Vâlcea (administratorul drumului) dar şi la Guvern, urmând ca în acest an să se asfalteze o porţiune de 2 kilometri.

În urmă cu mai mult de un an, senatorul liberal Emilian Frâncu a propus un amendament la proiectul de buget pe 2009 şi în care se prevedea alocarea sumei de 7 milioane lei pentru continuarea modernizării DJ 676 – (asfaltare) între kilometrii 12 şi 21. Din păcate, acest amendament a căzut la votul din plenul Parlamentului.

„Oricum, vreau să vă spun că bugetul alocat de Guvern în 2010 nu este mai mic decât cel din 2009, însă vor exista unele probleme la plata ajutoarelor sociale şi la plata însoţitorilor pentru persoanele cu handicap. Pe lângă lucrarea de asfaltare a DJ 676, mai avem de construit încă un pod la Româneasa, pentru care vom beneficia de fonduri de 3 miliarde lei vechi pe Ordonanţa 7”, ne-a precizat primarul din Tetoiu.

Şcolile, dispensarul medical, cabinetul stomatologic, sediul primăriei, reabilitarea bibliotecii, a fântânilor – sunt doar câteva dintre realizările pe care primarul Gheorghe Popa le-a dus la îndeplinire. „N-aş vrea să creadă lumea că mă laud, dar am făcut investiţii de aproximativ 50 de miliarde de lei vechi. Şcolile sunt acum dotate la standarde europene, cu săli de clase moderne, geam termopan, centrală termică şi grupuri sanitare.

De asemenea, mobilierul este cu totul nou, iar mai mult decât atât, lucrările s-au extins şi către biblioteca din comună, aici fiind achiziţionate, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene, cărţi şi calculatoare moderne, care au fost conectate la internet”. Când vine vorba despre proiecte, Gheorghe Popa este putin mai moderat in vorbe. „Ca toată lumea, am depus un proiect pe Măsura 322 pentru alimentare cu apă şi canalizare, dar până nu va fi declarat eligibil nu pot spune nimic”, a mai subliniat primarul Gheorghe Popa. (P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.