Aurel Vlădoiu: “Vâlcea parcă nu e teritoriu românesc”

0
87

Opoziţia vâlceană jeleşte bugetul alocat judeţului în 2010

În acest an, judeţul Vâlcea primeşte doar puţin peste 310 milioane de lei pentru diverse cheltuieli, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în condiţiile în care ar fi fost necesară o sumă de peste 700 de milioane lei.

Aurel Vlădoiu: „Vâlcea parcă nu e teritoriu românesc”

Reprezentanţii opoziţiei sunt nemulţumiţi de felul cum a fost împărţit bugetul. Deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu spune că bugetul pe 2010 nu este altceva decât o „cârpeală”. „Bugetul ar fi putut să reprezinte o şansă de relansare mai rapidă a economiei naţionale. Această şansă a fost ratată printr-o viziune extrem de primitivă”, a declarat Vlădoiu.

Social-democratul spune că şi mai tragic este faptul că nici unul dintre amendamentele care vizau investiţii importante pentru judeţul Vâlcea nu a trecut. „Deşi PSD este în opoziţie, eu m-am zbătut să trec măcar 5-6 dintre cele aproape 200 de amendamente pe care le-am depus. Am avut câteva discuţii şi cu membrii Executivului, cu miniştrii Elena Udrea, Radu Berceanu, Vasile Blaga, dar nu am reuşit să smulg promisiuni decât pentru bazinul de înot care va fi amenajat la Râmnicu Vâlcea şi încă vreo câteva investiţii.

Am mai insistat pentru alocarea finanţării necesară construirii câtorva săli de sport şi a unor noi blocuri ANL, la Horezu, Olăneşti, unde mulţi oameni au fost evacuaţi din casele naţionalizate şi riscă să rămână pe drumuri. Sunt şi foarte mulţi tineri care caută o locuinţă şi pe care trebuie să-i sprijinim”, a anunţat parlamentarul. Parlamentarii lucrează în prezent la un proiect de lege ce vizează prelungirea programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural până la finele anului 2012.

„În zona Horezu, trebuie finalizate şi finanţate cinci mari obiective: Căminul Cultural Foleştii de Sus, de la Tomşani, lucrare făcută, dar pentru care nu s-a alocat nimic, extinderea sediului Primăriei Slătioara, grădiniţa cu program prelungit de la Bodeşti (Bărbăteşti) – investiţii începute deja. E şi cazul şcolii generale de la Stroeşti, începută cu fonduri de la Banca Mondială, dar lăsată apoi neterminată, pentru că banii nu au fost suficienţi. Nu în ultimul rând, mă refer la Căminul Cultural Cernişoara, investiţie pe care am început-o împreună cu domnul primar Mihai Ionescu, cu resurse financiare proprii.

Am turnat fundaţia, acum s-a ajuns la partea de zidărie, dar mai departe trebuie şi aici fonduri. Acestea sunt doar câteva dintre investiţiile care mi-aş fi dorit să fie prinse în bugetul pe 2010. Îi asigur însă pe primari că lucrurile nu vor rămâne aşa”, a mai spus reprezentantul PSD. Aurel Vlădoiu a adăugat că, deşi actualii guvernanţi au construit bugetul pe anul 2010 ca şi cum judeţul Vâlcea nu ar fi teritoriu românesc, nu va renunţa la niciunul dintre proiectele pe care le-a propus, fiind convins că, până în primăvară, va putea să le dea veşti bune colegilor săi, primarii.

Cristian Buican: „Este cel mai prost buget din ultimii 20 de ani”  

Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, a declarat – după adoptarea bugetului pe 2010, fără modificări majore faţă de proiectul propus de Guvern – că este cel mai prost document de acest tip din ultimii 20 de ani, iar condiţiile de viaţă a milioane de români se vor înrăutăţi. „Este cel mai prost buget pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani. E un buget care va duce la deteriorarea dramatică a condiţiilor de viaţă a milioane de români. Bugetul nu conţine nici o măsură pentru a putea stimula investiţiile, crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea economică a României.

E un buget care condamnă de o potrivă ţăranii, pensionarii, profesorii, cercetătorii şi cadrele medicale, la reducerea nivelului de viaţă; este un buget care condamnă zeci de mii de firme la faliment”, susţine liderul liberal. Cristian Buican a menţionat că „pentru ceea ce se va întâmpla în acest an, vor fi responsabili Traian Băsescu, Emil Boc şi PD-L. De asemenea, el şi-a exprimat regretul pentru faptul că majoritatea parlamentară nu a fost de acord cu amendamentele propuse de liberali.

„Din păcate, din obtuzitate, incompetenţă şi partizanat absurd, nici una dintre propunerile PNL privind reducerea fiscalităţii sau crearea locurilor de muncă nu a fost acceptată de majoritatea guvernamentală şi acest lucru va avea consecinţe nefaste asupra vieţii economice şi sociale din România”, a accentuat preşedintele PNL Vâlcea. El s-a arătat nemulţumit şi de împărţirea alocaţiilor bugetare pe judeţe, care plasează Vâlcea în coada listei. (A.V.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.