Preşedintele Traian Băsescu a promulgat “Ordonanţa OLTCHIM”

0
65

Preşedintele
Traian Băsescu a promulgat
„Ordonanţa OLTCHIM”

Oltchim este in tratative avansate cu Petrom pentru preluarea petrochimiei de la Arpechim

• potrivit OUG nr. 163/2008, creanţa deţinută de AVAS faţă de SC Oltchim SA, incluzând şi dobânda datorată de aceasta pentru perioada 28 noiembrie 2003 – 28 septembrie 2006, va fi valorificată
Marţi, 15 decembrie 2009, preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2008 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. Ordonanţa nr. 163 a fost adoptată pe ultima sută de metri de către fostul Guvern Tăriceanu.

În primăvara acestui an, Senatul a respins OUG 163/2008, însă Camera Deputaţilor (cameră decizională) a aprobat forma elaborată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit OUG 163/2008, la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 29 iunie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 30/2007, cu modificările ulterioare.

Creanţa deţinută de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului faţă de SC Oltchim SA, incluzând şi dobânda datorată de aceasta pentru perioada 28 noiembrie 2003 – 28 septembrie 2006, se valorifică în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor  active ale statului.

Fostul Guvern Tăriceanu a avut în vedere conjunctura nefavorabilă pe piaţa bursieră, naţională şi internaţională care conducea la imposibilitatea practică a recuperării în totalitate a creanţei Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin vânzarea acţiunilor rezultate ca urmare a conversiei efectuate în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA.

De asemenea, fostul guvern a considerat că exista riscul major al nerecuperării creanţei AVAS în cadrul unui proces de lichidare şi chiar de plata unor sume suplimentare necesare închiderii şi conservării până la vânzarea unor instalaţii de producţie specifice activităţii din domeniul petrochimic.

Totodată, s-a ţinut cont la aprobarea OUG nr. 163 de dubla calitate a statului faţă de această societate comercială, respectiv de principal creditor, dar şi acţionar majoritar, şi faptul că, prin adoptarea prezentului act normativ se crează condiţiile necesare pentru recuperarea eficientă a creanţelor deţinute de stat asupra societăţii în actuala conjunctură economică, defavorabilă valorificării creanţelor prin conversia acestora în acţiuni. (P.C.)

Oltchim este in tratative avansate cu Petrom pentru preluarea petrochimiei de la Arpechim 

Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea este in tratative avansate cu Petrom pentru preluarea activitatii de petrochimie de la Arpechim Pitesti, se arata intr-un comunicat al companiei remis BVB. Potrivit reprezentantilor combinatului, contractul de preluare se va semna dupa aprobarea tranzactiei in Consiliul de Supraveghere al Petrom.

In acest moment, Oltchim lucreaza la capacitate redusa, in conditiile in care activitatea companiei depinde in mare parte de rafinaria Arpechim. Incepand cu luna noiembrie 2008, Petrom a sistat livrarile de etilena si propilena catre Oltchim. Astfel, aceasta societate nu poate sa mai functioneze in conditii normale, inregistrand in mod constant pierderi.

Pentru a ajuta Oltchim, in luna iulie, Guvernul a aprobat un mecanism pentru contractarea unui credit de 339,2 de milioane de euro, care va fi garantat de catre stat in proportie de maxim 80%. Astfel, Oltchim a primit aprobarea de la comisia interministeriala de la Eximbank pentru o garantie de stat in valoare de 49,6 milioane euro in vederea cumpararii petrochimiei de la Arpechim. La scurt timp, PCC SE a inaintat in instanta o cerere prin care a solicitat anularea hotararii de acordare de catre Eximbank a garantiei de stat. Insa, instanta a respins contestatia PCC cu privire la acordarea garantiilor de stat in favoarea Oltchim.

Catre,

Bursa de Valori Bucuresti

Comunicat

Referitor la stirea publicata in data de 15.12.2009 de agentia Mediafax, cu titlul “Tranzactia prin care Oltchim preia petrochimia de la Arpechim va fi anuntata in urmatoarele zile” conducerea societatii precizeaza ca este in tratative avansate cu Petrom pentru preluarea activitatii de petrochimie de la Arpechim Pitesti. Contractul de preluare se va semna dupa aprobarea tranzactiei in Consiliul de Supraveghere al Petrom.

Data semnarii se va anunta, daca va fi cazul, in timp util in vederea informarii prompte atat a actionarilor societatii cat si a presei.

Director General,

Roibu Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.