Octombrie 2009 – lună record pentru Rombat
• În ciuda crizei, compania bistriţeană a reuşit în luna octombrie a.c. să stabilească un nou record istoric în vânzare şi producţie. Aceasta a vândut în octombrie peste 225.000 de baterii şi a produs peste 233.000 de baterii stabilind astfel un nou record.
• Rombat a realizat în primele 10 luni ale acestui an o cifră de afaceri de aprox. 168.12 milioane RON.
În luna octombrie a.c. compania bistriţeană, Rombat SA, cel mai mare producător de baterii auto din România, a reuşit, în ciuda crizei, să-şi depăşească propriile performanţe: un nou record în producţie şi vânzare. În cei aproximativ 30 de ani de activitate, compania Rombat nu a mai reuşit să vândă peste 225.000 de baterii într-o lună sau să producă peste 233.000 de baterii/lună aşa cum a făcut-o în luna octombrie a.c..
“Rezultatul este cu atât mai deosebit cu cât este obţinut în perioada de criză pe care o traversează industria de automobile, si nu numai, la nivel mondial. Acest record ne stimulează şi ne dă speranţa că poziţia Rombat pe piaţa naţională şi europeană de profil se va întări. Investiţiile realizate în anii trecuţi îşi demonstrează acum eficienţa şi succesul.” Spune Ioan Repede, director general Rombat SA.
În primele 10 luni din acest an, compania bistriţeană a înregistrat o cifră de afaceri de aprox. 168.12 milioane RON, cu o mică creştere de 1.04% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a atins o cifră de afaceri de aprox. 165.82 milioane RON. “Creşterea cifrei de afaceri nu este proporţională cu creşterea volumului de vânzări din motivul bine ştiut al scăderii preţului plumbului la Bursă. Volumul de vânzări a crescut cu peste 31% faţă de aceeşi perioadă a anului trecut, de la 1.205 853 baterii la 1.581.889 baterii.” afirmă Sava Elena, director marketing Rombat.
Profitul din primele 9 luni ale acestui an a crescut cu aproximativ 8,5% faţă de aceeasi perioadă a anului trecut, adică de la 15.3 milioane RON la 16.6 milioane RON.
Compania a exportat cu peste 61% mai mult faţă de primele 10 luni ale anului 2008. Ţările în care s-au îndreptat bateriile Rombat au fost: Franţa (ţară unde exportă cele mai multe baterii), Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Republica Moldova s.m.a.. Rombat este acreditat ca furnizor regional în panelul Renault si furnizor PSA, pentru fabrica din Slovacia.
Compania Rombat are în prezent peste 680 de angajaţi. În anul 2009, datorită volumului mare de producţie respectiv vânzări, compania nu a făcut nici o disponibilizare. Pentru anul viitor se estimeză că numărul de angajaţi nu va scădea, dimpotrivă, este posibil să crească.
Alte informaţii generale despre ROMBAT:
• Lider pe piaţa românească de baterii auto din anul 1997.
• Capacitatea de producţie este de peste 2.000.000 baterii pe an.
• Portofoliul de produse include până la 10 tipuri de baterii: Tornada, Pilot, Cyclon, Calciu, Magma, Terra, iar din luna octombrie 2007, alte două mărci: Premier şi Terra Professional destinate atât automobilelor cât şi autocamioanelor.
• Numărul total al angajaţilor este de 680 de persoane (din care 90 lucrează în locaţia de valorificare a plumbului din baterii deşeu); în plus compania a dezvoltat o reţea de service, care cuprinde aproximativ 100 de reprezentanţe la nivel naţional.
• Acreditată în calitate de furnizor regional în panelul Renault, pentru fabrica Dacia şi fabricile din Rusia şi Iran, iar pentru PSA Peugeot, pentru fabrica din Slovacia.
• Campania de comunicare derulată în anii 2007-2008 „Atinge Polul Pozitiv în
Comunicare” a fost premiată cu Golden Award For Excellence, la categoria CSR, în cadrul Galei PR Award.