15 noiembrie, termen limită plăţi anticipate pentru venituri din agricultură
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte contribuabililor care desfăşoară anumite activităţi agricole: cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea au obligaţia că, până la 15 noiembrie 2009, să efectueze plata diferenţei de 50% din impozitul pe venitul din activităţile agricole (a doua rată). Atenţie! Neplata la termenul legal atrage majorări de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întarziere, calculate începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.