1 Mai muncitoresc… Aşa l-am cunoscut. Aşa ne-a fost prezentat, aşa l-am petrecut o vreme…
Frumoasă zi, desigur, deşi la vremea respectivă mai şi deranja. Dar asta era regula, pentru că, şi aici, Bătrânul avea dreptate, doar cu „biciul se ţinea ordinea şi hărnicia”… şi, poate, de aceea au apărut şi „frustraţii”, care pozau în „disidenţi”, mai mult sau mai puţin adevăraţi. Oricum, şaisprezece ani au trecut de la lovitura de stat poreclită şi revoluţie şi 1 Mai a dispărut încet încet, în ciuda faptului că…
Dar să încercăm să află adevărul chiar din gura celor mulţi, cei care „au trecut”, fie şi printr-un 1 Mai muncitoresc sau nu.da
– Domnule Pantofaru, ce mai ştiţi de 1 Mai?
– Era ziua muncii, domnule, dar cum aceasta, după cum văd, a devenit o ruşine, nu mai înseamnă nimic. Nu vedeţi că muncitorii trebuie să dispară, că România nu mai trebuie să producă?
– Chiar o ruşine, domnule Pantofaru?
– Da! Şi, cum cineva ciulea urechile la noi, mă adresez şi lui.
– Bună ziua, domnule…
– Sindicalistu!
– Domnule Sindicalistu, ce mai reprezintă ziua de 1 Mai pentru dumneavoastră?
– Domnule, ziua de 1 Mai este o zi internaţională, şi s-a sărbătorit încă din 1890. Noi am încercat să adoptăm ziua internaţională a muncii la noile condiţii de economie, dar cum nu s-a putut, le-am lăsat libertate muncitorilor să facă ce vor…
– N-am înţeles!
– …Ce vor, domnule! Să se ducă la iarbă verde, la ţară, la peşte…
– Şi nu vă este ruşine că luaţi o sumă frumuşică chiar din cotizaţiile lor, din munca lor, ca să nu faceţi nimic?
– Domnule, vă somez să nu vă mai jucaţi cu vorbele că vă dau în judecată pentru ofensă adusă autorităţii!…
– Halal, autoritate, domnule Sindicalistu! Halal 1 Mai! Şi, rămânând singur câteva momente, bolborosind cuvinte antisindicaliste, în faţă îmi apăru şi un spilcuit, care tocmai cobora dintr-un Mercedes luxos…
– Bună ziua, domnule…
– Privatu!
– Domnule Privatu, ce mai înseamnă pentru dumneavoastră ziua de 1 Mai?
– O ruşine, Domnule! Ce atâta sărbătoare? Ce iarbă verde? Ce 1 Mai?
– Chiar aşa, domnule Privat?
– Chiar aşa, domnule! Păi, dacă am sta să petrecem, eu cu cine aş mai face treabă?
– Dar numai la bani vă gândiţi, domnule Privatu? La cei care muncesc nu vă gândiţi?
– Am zis eu asta? Să vă fie ruşine că mă traduceţi greşit! Ce, vreţi să-i asmuţiţi pe proşti asupra mea? N-o să reuşiţi, bă! Te asigur! Şi, brusc urcă în maşina-i luxoasă şi o zbughi, lăsându-mă „de prost”, cu microfonul „întins”.
„Asta, da, optică! De îmbuibat peste noapte, prin munca la negru a atâtor proşti”. Ce capitalism, doamne! Păi, asta nu-i exploatare? Mama ei de viaţă Auzi, „să-i asmut pe proşti”! Asta să însemne astăzi sărbătorirea zilei de 1 Mai? Şi, cum îmi analizam acţiunea abia încheiată, umblând bezmetic pe aleile parcului înfrunzit, un cerşetor mi se propti în faţă şi, cu un rânjet cutremurător de larg, îmi zise molfăind cuvintele:
– Nu-ţi fie ruşine de mine, domnule, şi dă-mi mie de-o pâine, că azi e 1 Mai şi vreau să-l sărbătoresc şi eu… Nu-ţi fie ruşine de 1 Mai!…
George Achim
