Există soluţii în vederea sprijinirii cetăţenilor cu venituri mici pentru a face faţă crizei

0
70

În opinia deputatului PSD Aurel Vlădoiu,

Există soluţii în vederea sprijinirii cetăţenilor cu venituri mici pentru a face faţă crizei

    În ultima săptămână, deputatul Aurel Vlădoiu a avut noi întâlniri cu locuitorii din Costeşti, Cernişoara, Horezu, Oteşani şi Mateeşti. Cu această ocazie, parlamentarului i s-a reconfirmat faptul că populaţia doreşte mai mult ca oricând schimbarea. În discuţiile cu cetăţenii din colegiul său, deputatul Aurel Vlădoiu a transmis şi un mesaj de încredere. El a explicat că există soluţii anticriză ce pot fi puse în practică imediat, încă din bugetul pe 2010.

    Aurel Vlădoiu a afirmat că parlamentarii PSD vor introduce în bugetul de stat pe 2010 măsuri care să acorde familiilor cu venituri modeste şi pensionarilor cu pensii reduse un ajutor mai mare pentru a putea trece de această perioadă de criză. Parlamentarul a subliniat că soluţiile anticriză există.

    Social-democratul a evidenţiat şi faptul că PSD a votat în Senat un proiect de lege care va permite acordarea unor alocaţii mai mari pentru părinţii cu venituri mai mici şi a subliniat că această lege va deveni realitate încă de la începutul anului 2010. „Mircea Geoană, ca viitor preşedinte, va promulga legea unitară a pensiilor, prin care bătrânii cu pensii mici şi cei pensionaţi cu grupa 1 şi 2 vor beneficia de un sprijin substanţial, pentru a putea trece mai uşor de dificultăţile crizei.

Mircea Geoană a evidenţiat pe bună dreptate şi în cunoştinţă de cauză că, prin economii în cheltuirea banului public, se pot identifica uşor fonduri care să poată fi dirijate în agricultură şi realizarea unui sistem care să permită fermierilor români să îşi desfacă produsele pe piaţa românească. Vreau să vă spun că noul guvern social-democrat va aplica un plan care să permită întreprinderilor mici şi mijlocii acces la creditarea bancară în condiţii mai uşoare pentru o perioadă de şase sau douăsprezece luni.

O măsură similară va fi luată şi pentru familiile care au contractat credite şi nu au înregistrat întârzieri la plata datoriilor, pentru a le putea ajuta în eventualitatea în care se confruntă cu scăderea veniturilor. Cine spune că nu există plan anticriză se înşeală. Nu va trebui să dăm afară oameni. A da afară 20% din angajaţii bugetari în plină criză reprezintă o măsură antieconomică şi antisocială.

Închipuiţi-vă câţi bani ar veni la buget dacă ar înceta jaful de la Ministerul Transporturilor, de la Ministerul Economiei şi de la Ministerul Turismului. Banii aceia mai bine îi folosim pentru a păstra locurile de muncă decât să îi lăsăm să îi fure o clică fără neruşinare!”, a adăugat reprezentantul PSD.

Al treilea birou parlamentar la Băbeni

    
    Deputatul PSD Aurel Vlădoiu şi-a propus să inaugureze cât mai curând al treilea birou parlamentar. De această dată, social-democratul a ales ca locaţie oraşul Băbeni, situat în extremitatea sudică a colegiului uninominal Horezu.

    „Acest birou, pe care sper să reuşim să îl amenajăm în cel mult o săptămână, se adresează în special comunităţilor din zonă, dar sigur că, aici, mă poate contacta orice cetăţean care are nevoie de ajutorul meu”, a anunţat Aurel Vlădoiu. Celelalte două birouri parlamentare ale reprezentantului PSD sunt situate la Râmnicu Vâlcea şi Horezu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.