Remus Grigorescu un prefect ilegal

0
79

• Timp de şase luni,

REMUS GRIGORESCU
UN PREFECT ILEGAL

• potrivit Legii privind Instituţia Prefectului, Remus Grigorescu avea obligaţia să intre în corpul înalţilor funcţionari publici până la data de 11 aprilie 2009 pentru a fi un „prefect plin” şi pentru a putea exercita în mod legal atribuţiile de prefect conferite de lege • însă, abia în 11 octombrie 2009, după exact şase luni de la termenul limită, Remus Grigorescu a fost admis în categoria înalţilor funcţionari publici

Petre Coman

Un fapt grav a trecut aproape neobservat la nivelul judeţului Vâlcea (dar şi în alte judeţe): timp de aproape şase luni, Remus Grigorescu a exercitat în mod ilegal funcţia de prefect al Vâlcii! Situaţia este cu atât mai gravă cu cât actele şi documentele emise în această perioadă pot fi lovite de nulitate sau pot fi contestate în instanţă de către diverse persoane sau firme. Prin Decizia numărul 134 din 27 februarie 2009, semnată de primul-ministru Emil Boc, profesorul Remus Grigorescu a fost numit în funcţia publică de prefect al judeţului Vâlcea.

Aşa „suna” la acea dată hotărârea de numire a lui Remus Grigorescu, cu specificarea unui interimat de 45 de zile. În această perioadă de 45 de zile, Remus Grigorescu trebuia să dea concursul la Institutul Naţional de Administraţie sau Administraţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru a face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. Iată ce spune la art. 9 Legea nr. 340/2004 privind Instiţutia Prefectului (publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 21 iulie 2004): „Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.

Poate ocupa funcţia de prefect, respectiv de subprefect, persoana care: are vârsta de cel puţin 30 de ani pentru prefect, respectiv 27 de ani pentru subprefect; îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice; are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, şi o vechime în specialitatea absolvită de cinci ani pentru prefect, respectiv trei ani pentru subprefect; a absolvit programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică, organizate, după caz, de către Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate, din ţară sau străinătate, ori a dobândit titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe juridice sau administrative ori a exercitat cel puţin un mandat complet de parlamentar”. Or, Remus Grigorescu are titlul ştiinţific de doctor, însă în domeniul economic şi nici nu a exercitat un mandat complet de parlamentar!

Concursul la ANFP a fost câştigat mult prea târziu

Având în vedere că Remus Grigorescu a fost numit prefect interimar la data de 28 februarie 2009, acesta avea obligaţia să intre în corpul înalţilor funcţionari publici până la data de 11 aprilie 2009 pentru a fi un „prefect plin” şi pentru a putea exercita în mod legal atribuţiile de prefect conferite de lege. Numai că n-a fost să fie aşa: abia în 11 octombrie 2009, după exact şase luni de la termenul limită, Remus Grigorescu a fost admis în categoria înalţilor funcţionari publici. Mult prea târziu, pentru că la începutul acestei luni, Petre Ungureanu a fost numit prefect interimar al judeţului Vâlcea.

Cu toate că nu avea dreptul conferit de lege, Remus Grigorescu a emis şi semnat acte oficiale şi a îndeplinit atribţiile unui adevărat prefect. La art. 24 din Legea nr. 340/2004 privind Instiţutia Prefectului se spune: „În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucuresti, realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice; acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;

conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale; acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale; stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, priorităţile de dezvoltare teritorială; verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune;

asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum şi a celor de protecţie civilă; dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte, în acest sens, sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie; utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;

dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate; asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificarea relaţiilor externe; dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană; hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi străinătate, în vederea promovării intereselor comune”.

Replica fostului prefect

Pentru a avea şi punctul de vedere al fostului prefect de Vâlcea, l-am întrebat pe Remus Grigorescu care este situaţia juridică şi cadrul legal de numire a sa în funcţia de prefect şi exercitarea mandatului în perioada februarie – septembrie. Iată ce ne-a răspuns: „Nu este nimic ilegal în numirea mea ca prefect al judeţului Vâlcea. Înainte să fiu numit prefect – în februarie anul acesta – am dat la Bucureşti un concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de funcţionar public. Astfel, îndeplineam toate condiţiile pentru a fi funcţionar public.

După aceea, a venit de la Guvern decizia de numire temporară a mea în funcţia publică de prefect. Se întâmpla asta la sfârşitul lunii februarie. Între timp, cât am exercitat această funcţie, am urmat cursurile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în vederea intrării în categoria înalţilor funcţionari publici, conform articolului 69 din Hotărârea de Guvern nr. 341/2007. Repet, cadrul legal stabileşte că un prefect sau subprefect este numit temporar de Guvern în funcţia publică de prefect.

Însă, se poate spune că deciziile luate de ministrul interimar Vasile Blaga sunt ilegale, pentru că s-a făcut o restructurare a Guvernului iar acesta trebuia validat de Parlament. Nu pot spune că numirea lui Petre Ungureanu în funcţia de prefect este ilegală, dar trebuie văzut dacă ministrul interimar de Interne avea voie să nominalizeze persoane pentru ocuparea unor funcţii de prefect”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.