FC Oltchim promovează în Divizia B

0
80

Fotbal, Divizia C / Săptămâna aceasta

FC Oltchim promovează în Divizia B

* trupa condusă de preşedintele Mihai Diculoiu mai are nevoie de un punct pentru a deveni campioană

La începutul acestei săptămâni echipa FC Oltchim Rm. Vâlcea a învins în deplasare la Metalul Aiud cu scorul de 1-0. Puţin, dar suficient pentru că în contul grupării vâlcene au mai fost trecute trei puncte, iar diferenţa actuală dintre gruparea vâlceană şi ocupantele locurilor 2 şi 3 este suficientă pentru ca echipa condusă de preşedintele Mihai Diculoiu să aibă asigurată, şi matematic, promovarea în Divizia B.

Genesis Lotru Brezoi a irosit orice şansă

 

Promovarea ar putea fi sărbătorită săptămâna aceasta când FC Oltchim va întâlni echipa din nordul judeţului, AFC Genesis Lotru Brezoi, o formaţie deja condamnată la retrogradare. Mai mult, după cum joacă, inconstant, echipa din Brezoi nu pare a fi capabilă să obţină un rezultat favorabil acesteia pe terenul din Rm. Vâlcea. Pe de altă parte, dacă brezoienii îşi mai făceau calcule că matematic mai aveau şanse să se salveze de la retrogradare, deşi practic era imposibil, acum totul s-a năruit. Conform sistemului de retrogradare din Divizia C, locul 8 este scăpat de orice griji, iar ocupanta locului 9 mai slab clasată din cele nouă serii ale Diviziei C va retrograda. Dacă prin minune şi locul 9 ar fi salvator, ocupanta acestei poziţii, Minerul Mătăsari, are în prezent 28 de puncte. AFC Genesis Lotru Brezoi are 13 puncte şi i-au mai rămas de disputat patru etape, ceea ce înseamnă că, dacă prin minune ar bate în toate aceste meciuri, până la final nu poate ajunge decât pe locul 10, retrogradabil, asta – desigur – cu condiţia ca Inter Petrila să nu mai câştige nici un meci, iar Metalul Aiud şi Gilortul Cărbuneşti să obţină fiecare maximum 4 puncte. Aşadar, pentru AFC Genesis Lotru Brezoi aventura în Divizia C s-a încheiat!

La Oltchim trebuie să intre juniorii

Echipa de pe primul loc, antrenată de Costel Gaiţă, va avea pentru etapele rămase de disputat şi pentru vara aceasta o prioritate deosebită: să-şi cristalizeze lotul cu care va merge în Divizia C. În acest sens, pentru că nu pot fi aduşi, încă, fotbalişti de la alte echipe, în meciurile oficiale din campionat trebuie rulaţi câţi mai mulţi juniori din pepiniera proprie pentru a se şti clar dacă există talente capabile să facă faţă saltului competiţional, iar antrenorii să urmărească, dacă n-au făcut-o încă, ce jucători pot fi aduşi de la alte echipe, fie din Divizia C, fie din rândul viitoarelor retrogradate de la Divizia B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.