O echipă de vâlceni încearcă să trimită o rachetă pe Lună, pentru 20 milioane dolari de la Google

0
83

O echipă de vâlceni încearcă să trimită o rachetă pe Lună, pentru 20 milioane dolari de la Google

Românii din echipa Asociaţiei Române pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) se numără printre favoriţi în cursa pentru premiile în valoare de 30 mil. $ din competiţia de astronautică Google Lunar X Prize.

Premiul cel mare este de 20 mil. $, Google oferind însă 5 mil. $ pentru echipa aflată pe locul al doilea şi tot atât se va împarţi probabil între echipele cu cele mai bune rezultate.

Helen, cum este numită racheta spaţială gândită şi construită de ARCA, va fi testată pentru prima dată în luna octombrie, cu sprijinul Marinei Militare, Aviaţiei Militare şi ROMATSA. Lansarea în spaţiu va avea loc de pe Marea Neagră, de la o altitudine de 14.000 de metri până la care racheta va fi ridicată cu ajutorul unui uriaş balon solar, care masoară 300 de metri înălţime şi cântăreşte 2.000 de kilograme.

Astfel, echipa ARCA va putea pune la punct ultimele detalii în vederea aselenizării propriu-zise a rachetei lansatoare de sateliţi Haas şi a sondei lunare ELE, înscrise în competiţia care se va încheia în 2012. ARCA va trebui de asemenea să deplaseze racheta sau un robot pe o distanţă de cel puţin 500 de metri şi să transmită pe Pamânt imagini foto şi video de pe suprafaţa selenară.

În ce priveşte costurile, Dumitru Popescu, preşedintele ARCA, nu a dorit să înainteze o cifră exactă, menţionând însă că un asemenea proiect spaţial presupune costuri sensibil mai mici decât cele de care ar avea nevoie NASA, spre exemplu, pentru a lansa o rachetă pe Lună. ARCA, organizaţie non-guvernamentală din domeniul cercetării aerospaţiale, cu sediul în Vâlcea, a atras până acum finanţare pentru proiectul Helen din mediul privat românesc.

Sursa: www.zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.