FC Silvana a primit ajutor de la un arbitru FIFA:

0
89

FC Silvana a primit ajutor de la un arbitru FIFA:

Băimăreanul Cristi Balaj i-a învins pe „municipali”

Partida „municipalilor” la Şimleul Silvaniei a fost de fapt bătaia de joc a unui arbitru FIFa, băimăreanul cristi Balaj, la adresa grupării lui Alin Artimon. Ca să fie sigur că nu greşeşte, arbitrul băimărean a „acţionat” încă din minutul 8, când a decis eliminarea fdostului căpitan vâlcean, Ciprian Dinu şi a dictat penalti pentru gazde la un presupus fault asupra atacantului Dănilă. Acelaşi jucător a deschis apoi scorul, pentru ca la mijlocul părţii secunde, Balaj să mai iasă o dată în evidenţă, când a mai dictat un penalti, evident în favoarea gazdelor, Dănilă trecându-şi astfel în cont dubla. Cu zece minute înainte de final, mijlocaşul gazdelor, Petcuţ, prinde un voleu de la circa 17 metri şi-l învinge pe portarul vâlcean Perianu, stabilind scorul final, FC Silvana – CSM Rm. Vâlcea 3-0.

Verigeanu: „Abitraj cu tentă!”

La final, directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu, a acuzat vehement arbitrajul lui Balaj, lăsând de înţeles că băimăreanul a condus meciul cu tentă în favoarea gazdelor. Suspendat timp de opt etape la finalul meciului cu Uta, sezonul trecut, când s-a luat de arbitri, Artimon (care mai are două etape de stat departe de banca tehnică) a ales să nu mai vorbească la adresa arbitrajului, limitându-se doar să declare cu ironie: „Pentru că îmi ajung etapele de suspendare pe care le-am primit, îl las pe Balaj să comenteze modul cum a condus aceset meci”.

Urmează Dacia Mioveni

Cu 6 puncte strânse în trei etape, CSM Rm. Vâlcea a căzut acum pe locul patru în clasamentul seriei B2. Lider, la golavarat, e UTA, însă şi ocupantele locurilor doi şi trei, Jiul şi U Cluj, au acelaşi număr de puncte, 7. Etapa viitoare, „municipalii” vor întrâlnii în Zăvoi fosta divizionară A, Dacia Mioveni, echipă care în această rundă a învins pe teren propriu, 2-0, pe FC Drobeta, are 5 puncte şi ocupă locul 6.

Dobroiu în Zăvoi

Atacantul echipei Rapid Bucureşti, internaţionalul de tineret Ionuţ Dobroiu(21 ani) a fost cedat sub formă de împrumut la CSM Rm. Vâlcea până la finele turului. Dobroiu a jucat mai mult la echipa secundă a clubului din Giuleşti dar a fost mai mult împrumutat la alte formaţii. Bucureşteanul are un fizic impunător, este atacant şi e cunoscut pentru sprintul său, fiind considerat cel mai rapid jucător din prima divizie, datorită faptului că că la antrenamente scoate 5,2 secunde pe distanţa de 50 de metri. Dobroiu va debuta pentru gruparea lui Alin Artimon cel mai probabil marţi, în meciul de Cupa României cu FC Oltchim.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.