Vâlcea, promovată turistic prin Academia Economică Mondială

0
78

Vâlcea, promovată turistic prin Academia Economică Mondială

Promovarea turismului din judeţul Vâlcea s-ar putea realiza şi prin intermediul Academiei Economice Montane. Cel puţin aşa îşi propun reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Conducerea acestei instituţii a declarat că iniţiativa unei Academii Economice Montane ar putea atrage în judeţul Vâlcea, în special în zona montană a acestuia,  pe puţin două milioane de euro. Deocamdată, pentru materializarea acestuia, se lucrează la acest dosar care va trebui depus până la sfârşitul acestei luni.

„La mijloc este vorba de mai multe instituţii europene, asociaţii de profil, dar şi universităţi. Prin fonduri europene, vom încerca închegarea unei Academii care, în acest moment, nu are corespondent pe continent şi care nu numai că ar pune România pe harta educaţiei turistice, dar ar transforma Vâlcea într-o destinaţie bine conturată pentru viitorul industriei de profil”,  a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, Valentin Cismaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.