Tinerele jucătoare de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă din Râmnicu Vâlcea rup tăcerea!
Scandal sexual în handbalul juvenil
• Antrenorul de handbal, Lucian Râşniţă, acuzat de hărţuire sexuală! • Cristina Marcela Malac: „Domnul antrenor mi-a vorbit în repetate rânduri de sex anal şi oral“
Înainte de a produce rezultate notabile, Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă (CNOE) de la Râmnicu Vâlcea (handbal) naşte scandal. Unul de proporţii, cu tentă sexuală.
Mai multe jucătoare de la Academia feminină inventată de Cristian Gaţu s-au revoltat împotriva antrenorului Lucian Râşniţă. Fetele nu au mai putut să suporte comportamentul celui care coordonează Centrul de la Râmnicu Vâlcea şi au făcut denunţuri uluitoare, care au ajuns, prin intermediul directorului Colegiului Tehnic Energetic, Ion Florescu, direct pe masa primarului din localitate, Mircia Gutău (preşedintele Consiliului de Administraţie al CNOE).
„Este adevărat că am primit trei plângeri. Nu mă pot pronunţa până când nu se face o anchetă. S-ar putea ca în spatele acestor denunţuri să se afle persoane care îi vor răul lui Lucian Râşniţă”, a declarat primarul Gutău.
„M-a pus să mă întind în pat lângă el”
Prima plângere a fost scrisă de Andreea Molnar Adespii (medalion), una dintre vedetele lotului naţional de tineret. Gestul ei a fost urmat însă şi de alte sportive. „Acum o săptămână am primit cele trei plângeri, pe care i le-am trimis imediat domnului primar. A fost tot ce puteam să fac”, a declarat directorul colegiului, Ion Florescu. ProSport a intrat în posesia declaraţiei Andreei Adespii.
„În data de 17 ianuarie 2009, la turneul din Bacău, am fost chemată de domnul profesor Lucian Râşniţă la dumnealui în cameră. Acesta a început să pună mâna pe mine, m-a luat în braţe şi mi-a zis să mă întind lângă dumnealui. A început să mă pipăie şi am plecat repede din cameră, plângând. M-am dus imediat la domnii profesori Belu Ion şi Oprea Costel, neştiind ce să mai fac după şocul pe care l-am avut. Am început să tremur, dar domnii profesori m-au liniştit”, sună declaraţia Andreei Adespii.
Tatăl sportivei: „Nu ştiam că s-au petrecut lucruri atât de grave”
Andreea Adespii este legitimată din această vară la Dunărea Brăila, dar a început handbalul la Sf. Gheorghe. L-a urmat pe tatăl ei, Marian, care printre altele a jucat în prima ligă, la Tractorul Braşov. Scandalul de la CNOE a ajuns şi la urechile părinţilor Andreei. „Ştiam ceva, dar fata nu mi-a spus prea multe, poate că i-a fost ruşine. Nu am tras-o de limbă. Nu ştiam însă că lucrurile au fost atât de grave. La momentul respectiv am sfătuit-o să nu mai stea la discuţii între patru ochi cu antrenorul, ci să mai fie de faţă şi altcineva”, a afirmat Marian Adespii.
„Credeţi-mă, nu pot să comentez acest subiect. Sunt angajatul Federaţiei Române de Handbal şi nu pot să vorbesc până nu am acceptul preşedintelui Gaţu”, Costel Oprea antrenor CNOE
Râşniţă: „Să vină cu dovezi clare, nu cu vorbe”
Lucian Râşniţă este de aproape nouă luni coordonatorul Centrului de la Rm. Vâlcea. Unul dintre puţinii antrenori din handbalul românesc ajuns selecţioner la ambele naţionale de seniori (masculin şi feminin), constănţeanul nu a părut afectat de acuzele care i se aduc.
-Domnule Râşniţă, câteva fete din lot vă aduc acuze grave.
-Ce mi se impută?
-Sunteţi acuzat de hărţuire sexuală.
-Am auzit ceva de genul acesta, dar, sincer, eu sunt plictisit de oameni care vor să iasă în faţă. Mi s-a mai transmis din mediul părinţilor. Trebuie să vină însă cu dovezi clare, nu cu vorbe. Aşa pot şi eu să scriu pe o hârtie ce-mi trece prin cap.
-S-a întâmplat să rămâneţi singur cu vreo sportivă în camera dumneavoastră?
-Uşa mea este deschisă şi ziua, şi noaptea. Au fost momente când sportivele au venit în cameră, dar nu s-a întâmplat niciodată nimic.
-Credeţi că există cineva care încearcă să vă discrediteze?
-Sigur. O ştiu de foarte mult timp.
„Domnul Râşniţă mi-a vorbit în repetate rânduri de sex anal şi oral“
Fost selecţioner al naţionalelor României, Lucian Râşniţă (60 de ani) este încolţit. Cinci jucătoare din centrul handbalistic pe care el îl coordonează la Rm. Vâlcea îl acuză de hărţuire sexuală. Fetele au vârste cuprinse între 17 şi 19 ani!
ProSport a intrat în posesia unei alte declaraţii incendiare. Semnată de Cristina Marcela Malac, centru al naţionalei de tineret, mărturia a ajuns pe masa primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, cel care este preşedintele Consiliului de Administraţie la CNOE. „În luna mai 2009, domnul Râşniţă m-a chemat la el în cameră ca să-mi dea calciu şi magneziu.
Când am ajuns în cameră, acesta era îmbrăcat doar în lenjerie intimă. A început să-mi vorbească în repetate rânduri de sex oral şi anal şi a început să mă pipăie. Mi-a spus că eu nu am nevoie de un partener de sex tânăr, ci de unul mai în vârstă care nu-şi bate joc şi că dacă am nevoie de el îi cer tot timpul ajutorul”, se scrie în prima parte a declaraţiei olografe.
„Mi-a pus mâna pe sâni”
Dezvăluirile făcute de Cristina Malac vin la numai o zi după ce ProSport prezentase un alt document asemănător, în care Andreea Adespii (19 ani) povestise cum Lucian Râşniţă a hărţuit-o sexual. „Totul este real, nu am inventat nimic. Susţinem tot ce am scris”, spun fetele. Vorbele lor creionează un portret uluitor al celui care a antrenat la cel mai înalt nivel în România.
Malac continuă în denunţul făcut: „În data de 26.05.2009 eram la Tulcea împreună cu prietenul meu. Domnul Râşniţă m-a sunat şi m-a întrebat dacă nu îmi e dor de el, pentru că lui îi e dor de mine. M-a întrebat dacă am mai făcut ceva mişcare, dar i-am spus că nu am alergat, pentru că m-a durut spatele. Atunci el mi-a zis că „Am fost obligată să revin la Rm. Vâlcea“
Din cauza unei hernii de disc, pivotul care a semnat în această vară cu Oltchim a părăsit cantonamentul echipei naţionale de tineret, fiind acum la Timişoara. Contactată telefonic, Cristina Malac ne-a declarat fără nicio reţinere că îşi susţine toate declaraţiile. „Părinţii mei sunt la curent cu absolut tot. Nici nu au vrut să mă mai lase la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă, dar am fost obligată să mă întorc la Rm. Vâlcea. Am fost ameninţată cu suspendarea pe doi ani dacă nu revin. Nu am avut de ales, altfel aş fi fost nevoită să renunţ la handbal”, a spus pentru ProSport, Cristina Malac
Întrebările ProSport
1. De ce nu se poate sesiza Poliţia din oficiu în astfel de situaţii?
2. De ce federaţia nu a luat măsuri mai de mult. ProSport a aflat că au existat semnale în trecut vizavi de comportamentul lui Lucian Râşniţă?
3. De ce sportivele au tăcut până acum, unele fapte petrecându-se în urmă cu mai bine de jumătate de an? Sursa: www.prosport.ro
Râşniţă apelează la justiţie
Contactat telefonic de „Ziarul de Vâlcea“, profesorul Lucian Rîţniţă ne-a declarat: „Eu am spus o dată ceea ce aveam de spus. De-acum îmi rezerv dreptul de a nu mai declara nimic. Am luat deja legătura cu un avocat, pentru că acuzele ce mi se aduc sunt grave, şi prefer să lămuresc totul în justiţie”.