Traian Băsescu a făcut baie de mulţime, lăsând în ofsaid agitatorii PSD

0
78

• În Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea,

Traian Băsescu a făcut baie de mulţime, lăsând în ofsaid agitatorii PSD

• Preşedintele l-a felicitat pe edilul Mircia Gutău pentru modul cum arată municipiul

Preşedintele României, Traian Băsescu, însoţit de soţia sa, şi-a luat prin surprindere adversarii politici, aruncându-se sâmbătă seara printre miile de oameni veniţi în Parcul Zăvoi, să se distreze de Zilele Râmnicului. În cadrul vizitei de la ora 14, de la SC Oltchim SA, şeful statului anunţase că nu are de gând să revină în Râmnicu Vâlcea în cursul serii, întrucât agenda de lucru prevedea vizite în oraşele Dăbuleni şi Bechet, din judeţul Dolj.

Numai că Traian Băsescu a apelat la o manevră care să-i pună în ofsaid pe membrii PSD Vâlcea, care se pregăteau să organizeze în Parcul Zăvoi o „manifestaţie” de tipul celei de la Horezu din urmă cu două luni: i-a dezinformat. Astfel că atunci când a ajuns în Parcul Zăvoi a putut să se bucure în linişte de băile de mulţime. Însoţit de primarul Râmnicului, Mircia Gutău şi de parlamentarii Dorel Jurcan, Sorin Zamfirescu şi Samoil Vîlcu, preşedintele Traian Băsescu a străbătut preţ de vreo 30 de minute aleile Parcului Zăvoi, înţesate la acea oră de mii de oameni. De la un stand amplasat în aer liber a cumpărat câteva obiecte de artizanat.

Şeful statului a asistat în parcul „Zăvoi, la o piesă de teatru pusă în scenă de o trupă de la Teatrul Municipal „Ariel”, iar apoi s-a plimbat pe aleile parcului, unde s-a fotografiat şi a dat mâna cu localnicii şi turiştii care participau la sărbătoare.
„Aveţi un oraş foarte frumos şi foarte cochet“

„Mă simt onorat să fiu prezent la Râmnicu Vâlcea, nu am putut să refuz invitaţia de a participa la zilele oraşului. Aveţi un oraş foarte frumos şi foarte cochet, se vede că există implicare la nivel de administraţie“, a declarat Traian Băsescu. După o vizită în parcul „Zăvoi”, de aproximativ trei ore, Traian Băsescu a plecat din Râmnicu Vâlcea spre staţiunea Băile Olăneşti, unde a rămas într-una din vilele de protocol ale RAPPS.

Preşedintele Băsescu fusese invitat să participe la sărbătoarea Zilele Râmnicului de către primarul municipiului, Mircia Gutău. Acesta este a doua vizită a şefului statului în judeţul Vâlcea în acest an, el fiind prezent, în luna mai, şi la târgul de ceramică „Cocoşul de Hurez”.

Secţia Sere Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei Administrării Domeniului Public a pregătit locuitorilor oraşului şi oaspeţilor care au venit la Râmnicu Vâlcea cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional o plăcută surpriză prin amenajarea, în preajma iazului cu nuferi din partea de Sud a Parcului Zăvoi, a unei expoziţii florale cu produse horticole, produse în serele de la Râureni ale Direcţiei Administraţiei Domeniului Public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.