• Senatorul Emilian Frâncu declară:
„Vreau să creez la Vâlcea o nouă elită liberală bazată pe muncă şi valoare”
După cum se ştie, zilele trecute, actualul preşedinte al PNL Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu şi-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor vâlceni, preşedintele formaţiunii urmând a fi ales la Conferinţa Judeţeană din 27 septembrie 2009. „Pentru mandatul următor, îmi propun să fac tot ce este posibil, alături de colegii mei din Biroul Politic Central, să readucem PNL la guvernare, iar în judeţul Vâlcea să schimbăm rapid sistemul de alianţă la nivel de Consiliu Judeţean.
Îmi propun să încerc să elimin la nivelul conducerii Biroului Politic Teritorial Vâlcea toate asperităţile care ne îngreunează acum munca şi să formez din nou o echipă, precum şi să câştigăm alegerile locale în cel puţin 30 dintre localităţile judeţului Vâlcea, inclusiv în oraşe şi municipii, atingând nivelul de 30% din opţiunile electoratului. De asemenea, îmi propun cu noul Birou Politic Teritorial să aibă 11 consilieri judeţeni, 12 consilieri municipali şi peste 300 de consilieri locali, precum şi să revenim la un scor minim de 20% la Râmnicu Vâlcea.
Vreau să formăm organizaţii PNL puternice în teritoriu, inclusiv organizaţii de femei şi tineret. Fără o reţea electorală eficientă, în care să potenţăm aceste structuri, nu ne putem atinge obiectivele. Îmi propun să continuăm procesul de promovare în structurile politice şi administrative a unui număr cât mai mare de reprezentanţi ai TNL şi OFL, precum şi să sprijin Liga Aleşilor Locali Vâlcea să devină o forţă politică şi administrativă importantă şi un for de dezbatere pentru probelemele specifice.
În acest sens, voi insista pentru formarea la nivel de judeţ, pe lângă sediul PNL, a unei unităţi permanente de consultanţă în domeniul accesării fondurilor europene şi de consiliere juridică. De asemenea, îmi mai propun să câştigăm alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea. Voi face tot posibilul ca în calitatea mea de membru al Biroului Politic Central să propun de la Vâlcea, la iarnă, când vom reveni la guvernare, cel puţin 2 secretari de stat şi 2 şefi de agenţii cu precădere dintre colegii care se vor remarca în comisiile profesionale la nivel central şi judeţean.
Doresc să contribui cu toată priceperea mea la obţinerea în judeţul Vâlcea, pentru PNL, a unui scor care, alăturat rezultatului naţional să contribuie la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către liderul nostru, Crin Antonescu. Vreau să impun şi la nivel naţional ideea ca, la alegerile parlamentare, fiecare zonă să-şi propună un candidat născut sau format acolo. Pentru aceasta, trebuie promovate în toate structurile valorile locale. Dar, cel mai ambiţios plan al meu este să creez la Vâlcea o nouă elită liberală bazată pe muncă şi valoare şi, mai ales, să promovez reprezentanţii din teritoriu.
Acest lucru va duce în mod sigur la participarea cât mai multor liberali la luarea deciziilor. Programele politice, iniţiativele, proiectele trebuie să plece din teritoriu spre centru şi nu invers. Sunt sigur că împreună vom atinge aceste obiective şi că voi putea să formez din rândul colegilor mei unul sau mai mulţi lideri capabili să preia conducerea organizaţiei judeţene peste patru ani. Pentru că nu este suficient doar să schimbi un nume cu un alt nume”, a ţinut să precizeze senatorul Emilian Frâncu.