Campanie electorală deşănţată în nordul judeţului
Preşedintele Ion Cîlea a dus toţi directorii instituţiilor la audienţe la Malaia
• una dintre problemele ridicate de localnici s-a referit la lipsa unui bancomat al Băncii Raiffeisen, asta întrucât toţi salariaţii Uzinei Electrice Ciunget iau salariile pe carduri, dar nu pot să scoată banii decât dacă se duc la 25 km, în oraşul Brezoi
Aproape toţi directorii sau reprezentanţii instituţiilor statului au fost prezenţi marţi, 7 iulie, la Malaia la audienţele acordate de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. La întâlnirea cu cetăţenii din Malaia, Voineasa şi Brezoi au mai participat următorii: primarul din Malaia, Sergiu Bogdan, primarul din Brezoi, Robert Schell, primarul din Voineasa, Gheorghe Dobrin, Constantin Rădulescu, directorul general de la Casa de Asigurări de Sănătate, Marin Cernătescu, directorul de la Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală, Alexandru Oproaica, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Gabriel Andreescu, director Casa Judeţeană de Pensii, Marcel Lixăndroaia, Direcţia Muncii, Florina Marin, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Sorin Nedelcu, directorul tehnic de la Direcţia Silvică, Radu Gheorghe, Agenţia de Protecţie a Mediului, Adrian Burlan, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Valeriu Amza, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Cristiana Barbu, director Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Emil Cumpănăşoiu, Direcţia Sanitar-Veterinară, maior Claudiu Negrilă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gabriel Turcu, director adjunct la Direcţia Finanţelor Publice, etc.
Cu maximă operativitate, preşedintele Ion Cîlea a încercat să le rezolve problemele celor 30 de oameni prezenţi la audienţe, sprijinit fiind de sfaturile tehnice ale directorilor prezenţi la eveniment. În caz că nu exista directorul de instituţie în sală, şeful Consiliului Judeţean Vâlcea a contactat telefonic reprezentanţii unităţilor respective, cum a fost cazul societăţii Electrica (pentru extinderea electrificării în Ciunget) şi a Direcţiei de Sănătate Publică (pentru angajarea unui asistent medical permanent în Malaia).
De fapt, Grigorie Ţolea s-a plâns că locuitorii din Malaia nu beneficiază de serviciile unui asistent medical, cu toate există un medic de familie care nu stă în permanenţă la cabinet. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a încercat să rezolve problema printr-un telefon la DSP Vâlcea. Şi preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a promis că va rezolva problema oamenilor din Malaia. Situaţia de la Malaia nu este singulară, întrucât în multe localităţi vâlcene lipsesc cadrele medicale.
Ion Socolescu din comuna Malaia a ridicat problema lipsei din localitate a unui bancomat, asta întrucât toţi salariaţii Uzinei Electrice Ciunget iau salariile pe carduri, dar nu pot să scoată banii decât dacă se duc la 25 km, în oraşul Brezoi. Pentru că în fiecare lună sunt obligaţi să meargă zeci de kilometri pentru a-şi scoate banii de pe carduri, localnicii vor un bancomat al Băncii Raiffeisen.
Din cauza furturilor din ATM-urile bancare înregistrate şi în judeţul Vâlcea, şeful poliţiei are însă rezerve în ceea ce priveşte îndeplinirea acestei cereri. Printre alte probleme ridicate de oameni la audienţele de la Malaia s-au numărat: situaţia captării de la Ciunget, terminarea podului peste Latoriţa, reabilitarea Căminului Cultural şi a dispensarului uman, recalcularea pensiilor, retrocedarea unor suprefeţe de teren sau păduri. Pe rând, fiecare director de instituţie a fost solicitat de Ion Cîlea să dea răspunsuri concrete şi termene cât mai scurte de rezolvare a problemelor ridicate.