Cunoaşte Comisia Europeană problemele de la Oltchim?

0
85

Cunoaşte Comisia Europeană problemele de la Oltchim?

Petre Coman

Poate mai mult ca oricând în cei 42 de ani de existenţă, cea mai mare întreprindere din Vâlcea – SC Oltchim SA – are nevoie de sprijinul clasei politice, a Guvernului şi a Comisiei Europene. Ajutorul de 46 milioane de euro acordat de Eximbank nu este mare lucru, dar poate reprezenta un impuls în demararea negocierilor cu Arpechim, pentru preluarea activităţii de petrochimie. Pentru că problemele apărute la SC Oltchim SA se datorează în principal opririi livrărilor de etilenă şi propilenă de către Arpechim, o decizie fără un fundament economic luată de Petrom în luna noiembrie 2008.

Este nedrept ca o societate cu peste 4.500 de angajaţi, şi cu o cifră de afaceri de 600 milioane de euro pe an să nu poată fi lăsată să funcţioneze doar pentru că nişte funcţionari de la Comisia Europeană se încurcă în hârtii şi explicaţii şi nu vor să dea avizul pentru un ajutor de stat de câteva zeci de milioane de euro. Orice zi de amânare în luarea unei decizii la Bruxelles afectează direct activitatea de la SC Oltchim SA, iar funcţionarii care îşi dădeau coate prin birourile Comisiei Europene probabil că stau acum să se bronzeze pe plajele de la Monte Carlo şi Ibiza. Pentru ei, ce mai contează că există pericolul de a se închide o fabrică undeva prin Europa de Est.

În primul rând, cei de la Comisia Europeană trebuie să şie că prin preluarea de către SC Oltchim SA de la Petrom SA a activităţii şi activelor petrochimiei din cadrul Arpechim Piteşti se asigură creşterea independenţei combinatului chimic vâlcean faţă de furnizorii de materii prime. În principal, SC Oltchim SA nu va mai fi consumator captiv al Petrom SA pentru etilenă şi nu va mai depinde de disponibilitatea Petrom SA de a livra propilenă. În acelaşi timp, etilena şi propilena necesare funcţionării combinatului chimic se vor livra la nivelul costurilor de fabricaţie şi nu în funcţie de cotaţiile internaţionale, ceea ce va contribui la creşterea eficienţei economice a SC Oltchim SA şi va sprijini societatea pentru a face faţă dificultăţilor determinate de efectele actualei crize economice mondiale.

Totodată, se crează condiţiile şi baza necesară pentru dezvoltarea ulterioară a activităţii SC Oltchim SA, extinderea capacităţilor de producţie şi dezvoltarea de capacităţi de producţie şi produse noi, cu o cerere mare pe piaţa relevantă a societăţii. În situaţia în care SC Oltchim SA este proprietar şi al petrochimiei din Arpechim Piteşti, materiile prime din care se produce etilena vor putea fi cumpărate şi din alte surse, în afară de Petrom.

Preluarea de către SC Oltchim SA a Arpechim are ca principal avantaj faptul că, în acest fel, SC Oltchim SA poate să se adapteze în timp real la evoluţia preţurilor la materiile prime şi la produsele finite şi îşi asigură în acest fel menţinerea eficienţei economice. Societatea integrată, Petrochimie-Combinat Chimic, rămâne în continuare profitabilă, deoarece scăderea preţurilor la produsele finite are loc în acelaşi timp cu scăderea preţurilor la materiile prime sau, în unele cazuri, scăderea preţurilor la produsele finite este ulterioară scăderii preţurilor la materiile prime pentru piroliză. Nepreluarea pirolizei este un risc iminent în menţinerea în funcţiune în condiţii de rentabilitate a SC Oltchim SA pentru care cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea deciziei de nerealizare a acestei operaţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.