“Drujba şi braconajul fac legea în parcurile naţionale”

0
85

• Declaraţie politică a senatorului Laurenţiu Coca:

„Drujba şi braconajul fac legea în parcurile naţionale”

În urmă cu două săptămâni, parlamentarul Laurenţiu Coca (PSD) a formulat în plenul Senatului următoarea declaraţie politică: „Recent s-au împlinit 100 de ani de la constituirea primelor parcuri naţionale din Europa. Practic, în urnă cu exact un secol, Suedia anunţa crearea primelor nouă parcuri naţionale aflate sub protecţia statului. Data de 5 iunie a fost marcată în toata lumea ca Ziua Mondială a Mediului, instituită în 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite sub deviza «Avem un singur pământ!», acordându-sc atenţie problemelor dezvoltării economice în relaţiile cu mediul.

Această zi a fost celebrată în mai mult de 100 de ţări din nevoia de a se acţiona unitar pentru promovarea patrimoniului natural al planetei, fiecare an având o temă predilectă. Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grijă pentru patrimoniul natural. Tema anului 2009 este «Nu lăsaţi Pământul să se transforme în desen!».

Manifestările în favoarea mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea dimensiunilor dezvoltării durabile: economică, ecologică, socială şi culturală, constituind un exemplu activ de colaborare între autorităţi şi societatea civilă. Pe aceste coordonate se înscrie demersul pe care îl iniţiez pentru ca România, ţară membră a Uniunii Europene, să manifeste şi în celelalte 364 de zile ale anului grija pentru protejarea parcurilor naţionale, a spaţiilor verzi şi, în ultimă instanţă, a mediului.

În anul 2005 statul român mai deţinea 87% din suprafaţa parcurilor naţionale. Doi ani mai târziu, în octombrie 2007 doar 60% din suprafaţa acestora se mai afla în proprietatea statului. Fără a deţine date la nivelul anului 2009, opinia unanimă a specialiştilor este aceea că nici jumătate din suprafaţa totală a parcurilor naţionale nu se mai află în proprietatea statului, fără a presupune că măcar această suprafaţă s-ar afla sub protecţia reală a statului.

Din materialele de presă, în special presa locală, rezultă un fapt cutremurător: drujba şi braconajul fac legea în parcurile naţionale, fără nicio discriminare între jumătatea aflată în proprietatea statului şi jumătatea aflată în regim privat. Opinia unanimă a specialiştilor în domeniu, ca singură soluţie, o reprezintă răscumpărarea de către stat a terenurilor retrocedate ce fac obiectul prezentului demers, precum şi aplicarea fermă a normelor legale, armonizate cu rigoarea prevederilor internaţionale.

Apreciez ca lăudabile măsurile dispuse de Ministerul Administraţiei şi Internelor, menite să stopeze acţiunile iresponsabile şi criminale îndreptate împotriva valorilor inestimabile ale Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”. Dar să nu uităm că în România mai sunt încă 21 de astfel de monumente ale naturii, unele dintre ele confruntându-se cu probleme delicate, cum este şi cazul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa din judeţul Vâlcea. în final, vreau să subliniez că toate cele 22 de parcuri naţionale din România aşteptau anul acesta dobândirea personalităţii juridice.

Această calitate le-ar fi permis accesarea de fonduri externe de până la 300 de milioane de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Ceea ce facem în direcţia protejării acestora facem, în primul rând, pentru noi, pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor ce ne vor urma. Este important a sădi în mintea şi sufletul fiecărui cetăţean al societăţii conceptul că omul, ca specie biologică, este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.