Deputatul Samoil Vîlcu recunoaşte că este “sifonulÔÇ£ din PD-L

0
90

Şi tăcerea este un răspuns

Deputatul Samoil Vîlcu recunoaşte că este „sifonul“ din PD-L

Deputatul Samoil Vîlcu sfidează ziariştii vâlceni şi colegii de partid, adoptând poziţia struţului în ceea ce priveşte calitatea sa de „sursă imorală“ a presei centrale.

Săptămâna trecută mai multe publicaţii vâlcene au redat informaţia că deputatul PD-L este persoana care a turnat presei din capitală mai multe informaţii răutăcioase referitoare la fosta colegă de filială, Ana Maria Pătru, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. A fost un consens aproape unanim al ziarelor din Vâlcea, care l-au identificat pe Samoil Vîlcu, ca fiind un factor destabilizator în sânul Organizaţiei Judeţene a PD-L Vâlcea.

A trecut o săptămână de-atunci şi deputatul delator nu a făcut nici o declaraţie referitoare la articolele incriminatoare din presă. Vîlcu se face că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase şi aşteaptă să treacă timpul, care să-i spele şi greşelile. Faptul că nu a emis nici un drept la replică, prin care să încerce să se apere, să-şi precizeze poziţia, să contrazică articolele de presă, ne determină să credem că nu am greşit atunci când l-am acuzat că este „sifonul defect“ din interiorul PD-L. Samoil Vîlcu ne oferă prin tăcerea sa un răspuns, care îl învinovăţeşte total. Frapantă rămâne atitudinea conducerii PD-L Vâlcea, care nu a luat, deocamdată, în discuţie sancţionarea în vreun fel a colegului, care aduce reale deservicii de imagine partidului.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.