Falşii agricultori, amendaţi de Poliţie

0
85

Falşii agricultori, amendaţi de Poliţie

        La data de 29 mai a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea au acţionat în pieţele agroalimentare din municipiu, pe linia protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
         Cu aceasta ocazie au fost constatate mai multe nereguli, care au un efect negativ asupra intereselor legitime ale cetăţenilor şi totodată ale producătorilor agricoli sau comercianţilor de bună credinţă.
          Printre neregulile constatate amintim :
– existenţa în pieţe a unor comercianţi care pretind că vând produse agricole, cum ar fi: roşii, ardei, varză, cartofi, salată, etc., din producţia proprie, când de fapt acestea sunt cumpărate în scop de revânzare, multe având chiar provenienţă de import, folosind ca document justificativ un certificat de producător agricol, care nu reflectă realitatea;
– sunt folosite certificate de producător cu viza expirată sau neavizate trimestrial, conform prevederilor legale;
– nu se respectă legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte obligaţia de afişare a talonului de identificare a producătorului agricol, sau, după caz, a comerciantului persoană juridică, cu datele prevăzute de lege, semnat şi parafat de administratorul  pieţei;
– prin modul în care este afişat preţul de vânzare al produselor, cumpărătorul este indus în eroare, în sensul că cifrele din componenţa preţului sunt scrise cu caractere de mărime diferită, fiind vizibilă numai cifra leilor, cea a banilor fiind ascunsă sub produse , etc.
Deşi acţiunea a avut în principal un rol preventiv, pentru abateri mai grave au fost sancţionaţi opt comercianţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 rep. modificată prin Legea nr.210/2007, cu amenzi în cuantum total de 4.000 lei.
Astfel de acţiuni vor fi organizate şi in perioada următoare în toate cele trei pieţe agroalimentare din municipiul Rm. Vâlcea.

Dispărut de la domiciliu, idendificat de poliţişti

    La data de 29 mai a.c., ora 10.00, poliţiştii din cadrul  Postului de Poliţie Amărăşti au fost  sesizaţi verbal de către  Floarea M., din comuna Amărăşti, despre faptul că, la data de 28 mai a.c., în jurul orei 11.00, soţul acesteia, Aurel M., de 78 ani, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
    În temeiul sesizării au fost efectuate verificări de către poliţiştii de la Posturile de Poliţie Amărăşti şi Glăvile, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Formaţiunii Poliţie Rurală Drăgăşani, stabilind faptul că, la data de 28 mai a.c., în intervalul orar 11.40-13.25 acesta a fost observat mergând în direcţia Glăvile, ultima dată fiind observat în faţa Primăriei din comuna Glăvile în jurul orei 13,25.
    Extinzând verificările şi în comunele Pesceana, Şirineasa şi Popeşti, bărbatul a fost identificat în comuna Popeşti, deplasarea dintre  ultimele două localităţi  făcând-o cu trenul.    
    Acesta a fost preluat de către familie, poliţiştii stabilind că pe timpul plecării de acasă bărbatul nu a fost victima vreunei infracţiuni.

A căzut de pe un pod de cale ferată

La data de 30 mai a.c., ora 20.55, Poliţia municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată telefonic prin sistemul 112, de către Georgiana U., din Rm. Vâlcea, cu privire la faptul că, de pe podul de cale ferată din zona Hervil, a căzut o persoană de sex masculin, care a rămas inconştienţă pe pământ.
La faţa locului s-a deplasat o patrula auto care a constatat ca cele sesizate se confirmă, în sensul că victima a căzut de pe podul de cale ferată în timp ce traversa împreună cu alţi doi prieteni, deoarece a alunecat.
Victima, identificată ca fiind F.B., de 15 ani, din comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi, a fost transportată iniţial cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, dar, datorită stării destul de grave în care se afla, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca – Bucureşti, fiind diagnosticat cu „politraumatism prin cădere de la înălţime – fractură de humerus stâng cu deplasare”.

Bărbat decedat la…restaurant

            Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti au fost sesizaţi sâmbătă telefonic cu privire la faptul că, un bărbat, a decedat în restaurantul unui hotel din staţiune.
            La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, pe holul de acces în restaurantul hotelului fiind identificat cadavrul lui Stan I., de 62 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, care nu prezenta urme de violenţă, tăieturi, înţepături sau strangulări pe suprafaţa corpului.
            Din primele verificări a reieşit faptul că acesta se afla în restaurantul hotelului unde servea masa împreună cu o rudă a sa, iar în timp ce a dorit să meargă la toaletă i s-a făcut rău şi a căzut, decedând până la sosirea ambulanţei.
           Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.