Primarul Gutău dă banii de la Uniunea Europeană pe maşini de lux

0
84

În plină criză economică,

Primarul Gutău dă banii de la Uniunea Europeană pe maşini de lux

Precizările Primăriei Râmnicului la articolul din ediţia precedentă „Poliţiştii comunitari se plimbă cu limuzină de unmiliard de lei“:
 „Autoturismul la care faceti referire (Renault Koleos, cu valoare de 30.000 euro)  a fost achizitionat in cadrul proiectului „Gestionarea mai eficientă a Serviciului Public de Poliţie Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea”, încheiat între Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de Autoritate Contractantă, şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca Beneficiar Final.

Valoarea totală a proiectului este de 95.612 Euro fără TVA, din care 86.051 Euro reprezintă grant PHARE, iar suma de 9.561 Euro – contribuţia de la bugetul local. In cadrul acestui proiect, in august anul trecut a fost inaugurat Centrul de pregătire profesională a politistilor comunitari, utilat cu echipamente IT şi mobilierul necesar, procesul de instruire fiind asigurat pe baza de contract de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. In cadrul aceluiasi proiect a fost achizitionat si autoturismul in discutie, avand toate dotarile necesare unui autoturism din dotarea unei institutii cu responsabilitati in mentinerea ordinii si linistii publice.“ – purtător de cuvânt, Daniel Ionescu.

NR – Titlul ne aparţine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.