Noi dovezi privind atacurile PCC împotriva SC Oltchim SA

0
92

Noi dovezi privind atacurile PCC împotriva SC Oltchim SA


• liderul de sindicat Mihai Dicuoliu spune că, din 12 noiembrie 2008, când s-a oprit fabrica Arpechim, Waldemar Preussner nu s-a preocupat de redresarea SC Oltchim SA, dar a acţionat împotriva intereselor SC Oltchim prin mijloace abuzive şi ilegale

Aşa cum s-a mai consemnat, în urmă cu o lună s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la societatea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, la solicitarea expresă a acţionarului Petro Carbo Chem (PCC). Însă, cu excepţia a trei puncte de pe ordinea de zi, toate propunerile PCC au fost respinse sau amânate, asta şi datorită atitudinii ostile şi defăimătoare a celor din compania PCC.

În acest sens acţionarul Mihai Diculoiu (liderul e sindicat) a propus AGA să aprobe declanşarea acţiunii în răspundere împotriva lui Waldemar Preussner, în calitatea sa de administrator al Oltchim SA (până la data de 30 martie 2009). Între timp, Wlademar Preussner a fost înlocuit cu Wojciech Zaremba. În cadrul unei analize realizate de Petre Stăvăroiu, şeful Compartimentului Audit Intern al SC Oltchim SA se precizează: „Din analiza celor discutate şi consemnate în procesele verbale ale AGA şi CA din perioada 2007-2008, în ceea ce priveşte majorarea de capital, necesară societăţii, având în vedere activul net negativ, calculat ca diferenţă între total active şi datorii, indicator ce constituie elementul principal în obţinerea de finanţări, rezultă că nu a existat dorinţa reprezentanţilor PCC SE ca această majorare de capital să se facă.

Motivăm această afirmaţie şi prin modalitatea de angajare a unui auditor independent care să confirme valoarea creanţei AVAS şi corectitudinea înregistrării acesteia în contabilitate (procese verbale AGA si CA, precum şi corespodenţa PCC SE si Oltchim, adresa PCC SE către Comitetul de Petiţii al Parlamentului European, etc). Din 12.11.2008 când s-a oprit Petrochimia Arpechim, Waldemar Preussner nu s-a preocupat de redresarea SC Oltchim, dar a acţionat împotriva intereselor SC Oltchim prin mijloace abuzive şi ilegale.

Aceste acţiuni au fost difuzate prin mass-media. Am solicitat şi primit de la structurile executive ale societăţii documente reprezentând corespondenţa cu unii parteneri ai societăţii, referitor la declaraţii făcute în presă de către reprezentanţii PCC SE. Prezentăm succint preocupările unora din colaboratorii SC Oltchim SA: Bulrom Gas, adresa nr. 1451/20.03.2009: «Afirmaţiile acţionarului minoritar PETRO CARBO CHEM ne creează serioase motive să reconsiderăm modul de garantare a livrărilor şi vă rugăm să acceptaţi una din variantele următoare de garantare a reluării livrărilor de propilenă către societatea dumneavoastră: – scrisoare de garanţie bancară; – plata în avans»; adresa transmisă prin email de Keyan Zulfikari (nr. 492/20.03.2009), referitor la «Ştiri ICIS»: «Vă rog sa-mi comunicaţi cît mai curînd posibil daca cometariile PCC au un sîmbure de adevăr în ele şi daca vor exista probleme în livrările de produse în viitorul apropiat.

Eu trebuie sa comunic informaţiile pe care mi le daţi pieţii pe care noi o deservim»; fax-ul transmis de către Spot Trading (nr 493/20.03.2009): «Vă rugăm să ne permiteţi să ne referim în cele ce urmează la articolele apărute în ICIS News la datele de 16 şi 17 martie anul curent. Am citit cu preocupare aceste articole şi mai ales declaraţiile grupului german Petro Carbo Chem (PCC). Suntem convinşi că aceeaşi preocupare, dacă nu îngrijorare, o resimt şi cleinţii noştri»; fax-ul trimis de către HELM AG (din 20.03.2009): «Declaraţiile acţionarului minoritar, firma Petro Carbo Chem (PCC) din publicaţiile ICIS News din 16.03.2009 şi 17.03.2009 ne creează motive de îngrijorare şi ne vedem obligaţi să reconsiderăm continuarea livrărilor de propilenă fără garanţii de plată». Neîncrederea unor colaboratori ai SC Oltchim SA, (mai ales externi) în această perioadă caracterizată de criza economică poate afecta continuarea activităţii în perioada următoare, aspect pe care îl aducem în atenţia acţionarilor şi administratorilor SC Oltchim SA”.

Cunoscând situaţia economico-financiară deosebit de grea a SC Oltchim SA, Mihai Diculoiu a solicitat în Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 30.03.2009 declanşarea acţiunii în răspundere împotriva lui Waldemar Preussner în calitatea sa de administrator al SC Oltchim SA. De asemenea, Mihai Diculoiu a înmânat auditorului intern al societăţii o sesizare cu acţiuni întreprinse de către Waldemar Preussner, solicitând acestuia să facă verificări. În acest sens, Petre Stăvăroiu propune acţionarilor ca în şedinţa din 30 aprilie, AGA să se pronunţe în sensul descărcării de gestiune a administratorilor Constantin Roibu, Gheorghe Păsat, Bogdan Pistol, şi Ion lonescu, urmând ca pentru Waldemar Preussner, pronunţarea asupra gestiunii să se realizeze numai după declanşarea acţiunii în răspundere.

(P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.