Mircia Gutău, “regeleÔÇ£ apei reci

0
89

Primarul şi-a impus punctul de vedere

Mircia Gutău, „regele“ apei reci

• Înfiinţarea operatorului regional unic de apă potabilă şi apă uzată în judeţul Vâlcea (fuziunea dintre APAVIL şi ACVARIM) a intrat în linie dreaptă, după ce conducerea Consiliului Judeţean  a acceptat, marţi, „condiţiile ultimative“ impuse de administraţia locală din Râmnicu Vâlcea
• împărţirea acţiunilor Operatorului Regional – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea: Primăria Râmnicu Vâlcea – 50 la sută din acţiuni, cealaltă jumătate de acţiuni urmând să revină Consiliului Judeţean (38%) şi consiliilor locale (12%) • noua asociaţie poate să beneficieze de credite nerambursabile în valoare totală de aproape 100 milioane euro

Consiliul Judeţean, prin direcţiile sale de specialitate, a organizat săptămâna trecută o nouă întâlnire a factorilor de răspundere implicaţi în elaborarea documentaţiei şi implementarea fazială a proiectului privind „Asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectelor în sectorul de apă şi apă uzată” în cadrul Programului Operaţional Sectorial de mediu, Axa 1 şi în concordanţă cu prevederile Directivei 98 a comisiei Europene.

    Participanţii au încercat, ca şi la întâlnirile anterioare, să stingă disensiunile care condiţionează fuziunea SC APAVIL SA Vâlcea cu SC ACVARIM SA Râmnicu Vâlcea şi crearea Operatorului Regional Unic impus prin ghidul de finanţare. Fără această fuziune, proiectul nu va avea nici o şansă de a obţine finanţarea în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, deşi au fost îndeplinite până la această dată toate condiţiile ca cele 6 proiecte prioritare cuprinse în Master Planul elaborat de către o firmă de asistenţă europeană să beneficieze de credite nerambursabile în valoare totală de aproape 100 milioane euro.

    Până în prezent, 37 de unităţi administrativ-teritoriale au adoptat hătărâri ale consiliilor locale privind asocierea în vederea înfiinţării Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, fiind aprobate, în acelaşi timp, actul de constituire şi statutul acesteia.

    Hopul cel mare a apărut la Râmnicu Vâlcea. În pofida numeroaselor demersuri ale Consiliului Judeţean, prin întâlniri directe şi adrese, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local Râmnicu Vâlcea nu au acceptat să aprobe o hotărâre de aderare a  municipiului la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea.

    La întâlnirea de săptămâna trecută, conducerea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a condiţionat intrarea în Asociaţie de împărţirea acţiunilor care vor fi deţinute de Operatorul regional. Concret, a solicitat imperativ ca Primăria municipiului să deţină 50 la sută din acţiuni, cealaltă jumătate de acţiuni urmând să revină Consiliului Judeţean (38%) şi consiliilor locale (12%), pentru ca, după opinia edilului şef al Râmnicului, deciziile care se vor lua să aibă efect doar cu acordul direct al administraţiilor judeţene şi municipale.

Principalul argument fiind acela că, la nivel judeţean, peste două treimi din consumul de apă potabilă se realizează în Râmnicu Vâlcea. Un alt argument al administraţiei locale din capitala judeţului a fost că municipiului Râmnicu Vâlcea îi aparţin 44% din totalul fondurilor ce pot fi obţinute prin documentaţia intitulată „Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor în sectorul de apă şi apă uzată“, care va fi evaluată în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

    Urgentarea fuziunii celor două societăţi – APAVIL Vâlcea şi ACVARIM Râmnicu Vâlcea – a devenit presantă deoarece vor trebui respectate termenele limită impuse de aprobarea până în luna aprilie a.c. a Master Planului şi elaborarea studiului de fezabilitate până în luna mai. Orice întârziere este de natură să compromită constituirea Operatorului Regional, fapt ce va atrage după sine pierderea creditului nerambursabil de 99,9 milioane euro cât reprezintă finanţarea prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

„Date fiind aceste imperative şi urgenţe – a precizat, în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean, dr. ing. Ion Cîlea – ne vedem obligaţi să dăm curs pretenţiilor impuse de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în schimb credem că nu mai este vreme pentru alte capricii speculative care să compromită finalizarea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, singura îndrituită să deruleze Master Planul şi să acceseze fondurile europene”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.