Primarul Mircia Gutău îi asigură pe râmniceni:
Criza nu stopează investiţiile Primăriei Râmnicului
Mai multe investiţii au fost demarate sau sunt în pregătire în această perioadă, iar unele chiar se apropie de termenul de inaugurare. Referitor la prima categorie, în această săptămână s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la canalizările de pe străzile Ştirbei Vodă şi Zorilor. Rămânând în acelaşi domeniu, pe 16 martie va fi organizată selecţia de oferte pentru proiectarea canalizării menajere pe strada Buda, investiţie ce va fi realizată în cadrul programul IID.
De asemenea, în data de 30 martie va avea loc o licitaţie deschisă cu strigare pentru vânzarea a 7 spaţii medicale ce aparţin municipalităţii, respectiv 4 spaţii la Dispensarul Ostroveni, 2 în Goranu şi unul în strada Ştirbei Vodă. Cât priveşte investiţiile care se apropie de final, la sfârşitul lunii, în data de 25 martie, este programată inaugurarea sensului giratoriu şi a sistemului rutier aferent de la pasajul Râureni – intersecţia DN 67 (strada Ştrandului) cu DN 64 (strada Râureni). Primarul Mircia Gutău îi asigură pe râmniceni că investiţiile Primăriei planificate în acest an nu vor fi afectate de criza economică.
În ultima săptămână, Direcţia Administrării Domeniului Public a realizat mai multe lucrări specifice, printre care se numără plantarea a peste 2.000 trandafiri, realizarea de piramide florale în zona centrală, piramide care au folosit 300 de răsaduri de flori sau plantarea a 108 arbori în zonele străzilor Nicolae Titulescu, Rapsodiei, Henri Coandă şi Matei Basarab, precum şi în cartierul Ostroveni.
Au început reparaţiile la Baza de Agrement Ştrand Ostroveni, au fost reparate treptele cu plăci de marmură de la gangul spre Piaţa Centrală de lângă Curtea de Conturi, au fost reparate treptele scărilor de la Tribunalul Vâlcea, s-a vopsit gardul parcării de pe splaiul Independenţei şi s-a montat un gard pietonal la blocul L din Piaţa Centrală. De asemenea, s-a lucrat la extinderea iluminatului public la blocul N27 din zona Nord şi s-au schimbat becuri de proiecţie la mai multe locuri de joacă din oraş.
În acelaşi interval de timp au fost făcute reparaţii în carosabil cu o tonă de mixtură stocabilă, s-au montat 330 m de borduri pe Calea Bucureşti şi pe străzile General Magheru şi Mărăşeşti, s-au aşternut 155 tone de balast pe străzile Topolog şi Danil Ionescu şi s-au făcut reparaţii cu 16 tone de calcar pe strada Mărăşeşti. În ultimele zile, în aplicarea HCL nr. 222/2008, au fost blocate roţile a 80 de autovehicule staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipiului.
Mii de copaci, plantaţi de ADP
Conducerea primăriei municipiului a luat parte vineri, 13 martie, în Parcul Zăvoi, la o acţiune de plantare de copaci. Evenimentul este un corolar al acţiunilor Direcţiei Administraţiei Domeniului Public de anul trecut şi de la începutul acestui an, când 10.000 de copaci de soiuri diferite au fost plantaţi în toate zonele municipiului. Nu în ultimul rând, prin această acţiune se promovează şi proiectul municipalităţii de modernizare a Parcului Zăvoi, proiect inclus în cele 8 aprobate de Consiliul Local Municipal în vederea finanţării din sumele ce revin Râmnicului ca ”pol de dezvoltare urbană”.
Campanie pentru protecţia mediului
Pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Capitolul protecţia mediului, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a iniţiat o campanie naţională privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la populaţie, campanie ce se va desfăşura în data de 14 martie 2009.
Având în vedere că autoritatea administraţiei publice locale are obligaţia de a colecta separat DEEE de la gospodăriile particulare, Primăria municipiului roagă toţi cetăţenii Râmnicului care deţin astfel de echipamente pe care nu le mai utilizează (televizoare, frigidere, calculatoare, uscătoare de păr etc) să le depoziteze în ziua de 14 martie 2009, în zona punctelor de colectare amenajate, separat, în afara pubelelor şi containerelor din aceste puncte.
Administraţia locală a municipiului mulţumeşte anticipat râmnicenilor pentru implicarea în această campanie!