“Voi da în judecată compania PCC, atât în nume personal cât şi în calitate de director al Oltchim”

0
74

• Directorul general Constantin Roibu anunţă:

„Voi da în judecată compania PCC, atât în nume personal cât şi în calitate de director al Oltchim”

• Mai mulţi deputaţi sunt supuşi la presiuni din partea reprezentanţilor PCC, pentru a nu se adopta ordonanţa guvernului care reglementează majorarea de capital social la Oltchim SA, prin conversia datoriilor către stat în acţiuni
 • „Cei de la PCC au iniţiat şi au continuat atacurile asupra Oltchim, doar cu intenţia de a destabiliza şi a arunca o imagine nefavorabilă asupra unei societăţi extrem de importante pentru economia naţională şi internaţională şi care funcţionează fără înrerupere de peste 43 de ani”, ne-a precizat directorul Oltchim

Petre Coman

Directorul general al societăţii Oltchim SA, dr. ing. Constantin Roibu, şi-a exprimat indignarea zilele trecute faţă de acţiunile din ultimul timp ale reprezentanţilor companiei Petro Carbo Chem (PCC) SE, acţiuni care destabilizează şi induc o imagine negativă asupra combinatului chimic vâlcean. „Mai mulţi membrii ai Camerei Deputaţilor sunt supuşi la presiuni din partea reprezentanţilor PCC, pentru a nu se adopta ordonanţa guvernului care reglementează majorarea de capital social la Oltchim SA, prin conversia datoriilor către stat în acţiuni. Dacă vor ajunge cumva să cumpere Oltchim, cei de la compania PCC nu ar putea să ţină nici un sfert din activitatea combinatului chimic.

Vreau să conving Ministerul Economiei şi Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului că cei de la PCC nu au dreptate, că toate acţiunile şi declaraţiile lor aduc atingere imaginii şi reputaţiei Oltchim, cu efect direct asupra preţului acţiunilor la bursa de valori. Vreau să vă anunţ că voi da în judecată compania PCC, atât în nume personal cât şi în calitate de director al Oltchim, întrucât au iniţiat şi au continuat atacurile asupra Oltchim, doar cu intenţia de a destabiliza şi a arunca o imagine nefavorabilă asupra unei societăţi extrem de importante pentru economia naţională şi internaţională şi care funcţionează fără înrerupere de peste 43 de ani”, ne-a declarat directorul Constatin Roibu.

Cel mai probabil, în vara acestui an, SC Oltchim SA îşi va majora capitalul social cu o datorie faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în valoare de 134,58 milioane de euro. În baza Contractului de cesiune de creanţă nr. 1/28 iunie 2002 şi a actelor adiţionale, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a preluat de la Ministerul Economiei şi Finanţelor o creanţă împotriva SC Oltchim SA în valoare nominală totală de 508,6 milioane lei. Valoarea consolidată a creanţei preluate este de 155,7 milioane de dolari.

La această sumă se adaugă obligaţia de plată a sumei de 10 milioane de dolari reprezentând dobânda calculată de AVAS conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la SC Oltchim SA nr. 8/28 noiembrie 2003 s-a aprobat conversia în acţiuni a creanţei AVAS în valoare de 95,28 milioane de dolari. Decizia Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a fost contestată în instanţă de acţionarii minoritari, ca urmare, prin Sentinţa 689/C din 17 noiembrie 2005, Tribunalul Vâlcea, Secţia Comercială a constatat nulitatea Hotărârii AGEA din 2003 prin care s-a dispus majorarea de capital social.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea SC Oltchim SA s-a prevăzut renunţarea la calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Vâlcea în litigiul având ca obiect anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor nr. 8 din 28 noiembrie 2003, precum şi la oricare alte căi de atac, ordinare sau extraordinare, care ar putea fi formulate. La articolul 1 din aceiaşi lege se prevedea revocarea tuturor actelor subsecvente, având ca obiect acţiunile SC Oltchim SA rezultate în urma conversiei în acţiuni a unei părţi din creanţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului faţă de această societate.

La articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2006 s-a prevăzut ca pentru perioada cuprinsă între data adoptării Hotărârii nr. 8 din 28 noiembrie 2003 a adunării generale extraordinare a acţionarilor de la SC Oltchim SA şi data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prima instanţă de Tribunalul Vâlcea (28 septembrie 2006), pentru creanţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului se calculează dobânzi.

Compania PCC nu este bine văzută nici în Polonia

În ziarul polonez „Gazeta Wyborcza Wroclaw”, din data de 19.01.2009 se precizează: „Majoritatea sectoarelor se confruntă cu criza economică. Anna Michalska, purtătoarea de cuvânt a companiei chimice PCC Rokita, informează că această companie plănuieşte să scadă cu 8% numărul de personal, adică 160 de muncitori. În afară de asta, PCC Rokita va lua o seamă de măsuri de eficientizare a costurilor cu scopul de a asigura o condiţie de stabiltate financiară şi a-şi proteja activitatea principală”.

În „Polska – Gazeta Wroclawska”, din data de 14.02.2009, se spune: „Companiile din Silezia Inferioară suportă greutăţile crizei economice. Numărul companiilor care disponibilizează personal este în creştere. Una dintre ele este combinatul chimic PCC Rokita din Brzeg Doiny”. Tot în acelaşi ziar se spune: „Mii de muncitori au fost deja disponibilizaţi în Silezia Inferioară şi se aşteaptă ca situaţia să se înrăutăţească. Una din companiile care face disponibilizări este PCC Rokita, care plănuieşte să disponibilizeze 160 de muncitori în câteva luni. Anna Michalska, purtătoarea de cuvânt a companiei chimice PCC Rokita, informează că decizia se datorează scăderii cererii pentru produsele companiei observată mai ales în sectoarele de automobile şi farmaceutic.

Compania chimică PCC Rokita din Brzeg Dolny este menţionată ca una din companiile ce utilizează fonduri UE în investiţii. Purtătorea sa de cuvânt Anna Michalska admite că în timpuri de criză şi probleme de strângere de capital de la surse tradiţionale, afacerile s-au orientat spre programe EU. PCC Rokita a utilizat fonduri UE pentru un număr de proiecte, inclusiv centrala electro-termică EC-3, precum şi pentru asigurarea fondurilor pentru o serie de proiecte inovative”.

În schimb, tot „Polska – Gazeta Wroclawska” precizează că „proprietarul Rokita o pune de vânzări. Waldemar Preussner, proprietarul companiei chimice PCC Rokita de la Brzeg Dolny, a vândut PCC Rail la Deutsche Bahn Schennker. Nu se vor face disponibilizări ca urmare a tranzacţiei, care încă aşteaptă să fie aprobată de EU. Deutsche Bahn Schennker speră ca PCC Rail va creşte expansiunea sa în Europa de Est”. În „Gazeta Polska” apar mai multe articole critice referitoare la privatizarea cu PCC SE a Zaklady Azotowe Kedzierzyn-Kozle şi Zaklady Azotowe Moscice-Tarnow.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.