După aprobarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea pe 2009,
CJ Vâlcea va contracta un credit bancar
• Banii vor fi folosiţi pentru realizarea unor lucrări în infrastructură
Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a recunoscut, în cadrul unei şedinţe operative, că a înaintat miniştrilor de Finanţe şi cel al Economiei (cu ocazia vizitei în Vâlcea) o notă cu problemele deosebite cu care se confruntă CJ Vâlcea şi pentru care se solicită sprijinul Guvernului. Printre acestea amintim câteva: majorarea, cu prilejul rectificării bugetului de stat, a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale şi pentru finanţarea cheltuielilor cu drumurile judeţene şi comunale; asigurarea suplimentării fondurilor de la Uniunea Europeană, pe anumite programe şi măsuri, respectiv pe Programul Operaţional Regional axa 2, domeniul de intervenţie 2.1, unde sunt depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională SV Oltenia 7 proiecte, pe drumuri judeţene, care însumează peste 120 km şi pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 3.2.2, unde s-au depus 40 proiecte, în sumă de 309 milioane euro, din care 5 proiecte au fost deja aprobate.
De asemenea, preşedintele Ion Cîlea a solicitat următoarele: asigurarea fondurilor necesare realizării unor obiective de investiţii în domeniul infrastructurii de transport; răscumpărarea unor imobile în care îşi desfăşoară activitatea instituţii de cultură şi sănătate, care au fost revendicate în baza Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi retrocedate foştilor proprietari; transmiterea cu titlu gratuit a activelor sociale de la SNLO Tg. Jiu şi Hidroelectrica (bloc de locuinţe şi sediu Copăceni şi baraj şi clădiri aferente CHE Vlădeşti, Horezu I şi Horezu II). Având în vedere că Legea bugetului de stat pe anul 2009 a fost promulgată, după aprobarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea pe acest an, Direcţia Economică va definitiva documentaţia necesară contractării unui credit bancar, în vederea realizării unor lucrări în infrastructura de transport a judeţului Vâlcea.
(P.C.)